joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCaptură mare de țigări de contrabandă

Captură mare de țigări de contrabandă

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat la sfârșitul săptămânii trecute peste 80.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 785.000  lei care urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere. Șase cetățeni români și un ucrainean sunt cercetați pentru contrabandă, iar șase autoturisme folosite în activitatea infracțională au fost indisponibilizate la sediul poliției de frontieră.

În data de 15.11.2014, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației a identificat, pe raza localității Cavnic, două autoturisme marca BMW, suspecte că transportă țigări de proveniență ucraineană.

Lucrătorii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control unul dintre autoturisme. Șoferul a oprit inițial, dar în momentul în care polițistul de frontieră a ajuns în dreptul mașinii, a accelerat brusc, continuându-și deplasarea. Imediat, lucrătorii noștri au trecut la urmărirea acestuia folosind semnalele acustice și luminoase. Pe timpul urmăririi, cel de al doilea autoturism suspect, aflat de asemenea în trafic, a lovit intenționat, în lateral, autospeciala poliției de frontieră, cu intenția vădită de a asigura fuga mașinii urmărite.

În acel moment, lucrătorii noștri au efectuat somațiile legale prin voce dar șoferii nu s-au supus, fapt pentru care polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical.

În urma acțiunii, una dintre mașini a fost blocată și au fost reținute două persoane, cetățenii români, Mihai A., de 31 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș și Petre R., de 26 ani, domiciliat pe raza județului Bihor.

După aproximativ 1 km, cel de –al doilea autoturism marca BMW a pierdut direcția de mers și a ieșit de pe partea carosabilă, lovind o fundație de beton. Conducătorul acestuia, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma impactului, a fost reținut și identificat ca fiind Maria P., de 47 ani, domiciliată pe raza județului Maramureș.

La controlul efectuat asupra mașinii au fost descoperite 25 de colete ce conțineau țigări de proveniență ucraineană. Cele două autoturisme, țigările, precum și cele trei persoane au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 12.462 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 110.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Cele trei persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și distrugere, iar Petre R., unul dintre șoferii celor două mașini, mai este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Pe numele lui Maria P. și Petre R. a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

 

În data de 15 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Rădăuți – I.T.P.F. Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 3.00, lucrătorii noștri au interceptat un cetățean ucrainean care se îndrepta spre frontiera de stat și care nu își justifica prezența în zonă.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care, în urma cercetării terenului, a descoperit în apropiere, ascunse într-o casă părăsită, 47 colete cu țigări de proveniență ucraineană. Totodată, au fost anunțate și autoritățile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.

Persoana în cauză și coletele au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, unde în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 34.600 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 346.000 lei.

Cetățeanul ucrainean, identificat ulterior ca fiind Dumitrovici H., este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

De asemenea, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanței de judecată care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

În data de 16.11.2014, în jurul orei 2.00, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector au depistat în apropierea frontierei de stat o persoană și un autoturism de teren în care se aflau mai multe colete cu țigări.

Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea și reținerea bărbatului efectuând somațiile legale prin voce și deoarece acesta nu s-a supus, au fost trase cinci focuri de avertisment în plan vertical. În acel moment bărbatul a abandonat mașina și s-a retras pe teritoriul ucrainean, fapt pentru care au fost anunțate de urgență autoritățile de frontieră ale statului vecin.

În autoturism au fost observate mai multe colete cu țigări fapt pentru care a fost transportat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 17.720 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 177.000 lei.

De asemenea, autoritățile de frontieră ucrainene ne-au informat că pe direcția respectivă au descoperit patru baxuri cu țigări din același lot.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Tot în data de 16.11.2014, în jurul orei 8.30, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina, aflată în serviciul de supraveghere a frontierei de stat, a observat, în apropierea frontierei două autoturisme de teren. Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea acestora, iar în momentul în care conducătorii auto au observat echipajul poliției de frontieră, aceștia au abandonat mașinile și au fugit.

La controlul efectuat asupra mașinilor au fost descoperite 21 de colete care conțineau cantitatea de 10.400 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 104.000 lei.

Ambele autoturisme au fost indisponibilizate, iar în continuare se fac verificări în vederea depistării persoanelor implicate.

În data de 17 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră de la Sectorul P.F. Halmeu au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 00.30, lucrătorii din cadrul sectorului au interceptat și oprit pentru control, pe comunicația Halmeu – Ciuperceni, un autoturism, marca Opel Astra, condus de Adriana D., de 58 ani, domiciliată pe raza județului Maramureș.

La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au observat, în locașuri special amenajate, mai multe pachete cu țigări, fapt pentru care mașina și persoana în cauză au fost conduse la sediul sectorului, în vederea efectuării unui control amănunțit. Cu această ocazie, au fost descoperite ascunse în aripile spate, în sistemul de aerisire, în bord și în portbagaj, cantitatea de 870 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la activitatea infracțională, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, țigările, în valoare de peste 3.900 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

În data de 14 noiembrie 2014, în jurul orei 10.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului P.F. Valea Vișeului, aflat în serviciul de supraveghere a frontierei de stat, a observat, într-o anexă a unui imobil situat la 300 m de frontiera de stat, mai multe colete voluminoase.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care constatase că în activitatea infracțională este implicat proprietarul imobilului, cetățean român, domiciliat pe raza județului Maramureș. Acesta a predat de bunăvoie țigările polițiștilor de frontieră, care ulterior au fost transportate la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.420 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 39.000 lei.

În cauză se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Tot în data de 14 noiembrie 2014, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector au descoperit, în garajul unei persoane domiciliate pe raza localității Bistra, jud. Maramureș, un colet care conținea cantitatea de 490 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 4.300 lei.

Proprietarul garajului este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente