AcasăLocaleCaravana TIFF Unlimited aduce trei seri de cinema în aer liber pe...

Caravana TIFF Unlimited aduce trei seri de cinema în aer liber pe malul Someșului

Promenada de pe malul Someșului se transformă, la finalul lunii iulie, într-un veritabil cinematograf sub cerul liber. Caravana TIFF Unlimited revine la Satu Mare în perioada 24–26 iulie, invitând publicul la trei seri de filme selectate din cadrul celui mai mare festival de film din România, TIFF. Accesul este gratuit, iar proiecțiile încep în fiecare seară la ora 21:30.

Bambi deschide seria proiecțiilor – vineri, 24 iulie
Prima seară aduce pe ecran filmul „Bambi: O poveste din pădure”, regizat de Michel Fessler. Pelicula urmărește drumul spre maturitate al micului Bambi, un pui de căprioară care descoperă frumusețea și provocările vieții în pădure, alături de mama sa și de prietenii săi – corbul, iepurele și ratonul. O poveste emoționantă despre curaj, prietenie și puterea interioară.

Comedie romantică italiană – sâmbătă, 25 iulie
Seara de sâmbătă este dedicată comediei. Publicul va putea urmări „Eu, tu, și cei din mintea noastră” (Follemente), cel mai nou film al regizorului italian Paolo Genovese. O explorare tandră și amuzantă a universului interior al personajelor, care dezvăluie gândurile și temerile ce apar la prima întâlnire. Întâlnirea dintre Piero și Lara promite să le schimbe viețile pentru totdeauna.

Thriller maghiar intens – duminică, 26 iulie
Caravana se încheie cu un thriller captivant: „Aici mă simt acasă” (Itt érzem magam otthon, 18+), regizat de Holtai Gábor. Filmul spune povestea Ritei, o femeie singuratică răpită de familia Árpád, convinsă că ea este de fapt Szilvi, o rudă dispărută. Pe măsură ce Rita intră în jocul sumbru al familiei, descoperă un adevăr mult mai periculos decât și-ar fi imaginat.

Evenimentul este organizat de Caravana Filmelor TIFF și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare.
Caravana TIFF Unlimited este un proiect al Asociației Film și Cultură Urbană, realizat cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare