AcasăEconomico-socialCardurile Mastercard vor permite plăți offline în Europa, începând din 2027

Cardurile Mastercard vor permite plăți offline în Europa, începând din 2027

Mastercard a anunțat că, din februarie 2027, toate cardurile nou‑emise în Europa vor permite efectuarea plăților offline, iar din mai 2027 toate terminalele de plată noi vor trebui să accepte astfel de tranzacții. Măsura va fi implementată treptat la nivel european, a transmis compania într-un comunicat din 12 octombrie.
Cosmin Vladimirescu, director general Mastercard România și Croația, a subliniat că introducerea plăților offline va consolida reziliența sistemului de plăți, oferind consumatorilor și comercianților flexibilitate în situațiile cu probleme de conectivitate.

Cum vor funcționa plățile offline
După implementarea noilor cerințe, cardurile cu cip și PIN vor putea fi folosite pentru achiziții esențiale — în supermarketuri, magazine alimentare, benzinării, farmacii sau la automatele de bilete — chiar și în cazul unor întreruperi de curent sau de rețea, dacă terminalele rămân funcționale.

Tranzacțiile vor putea fi aprobate local, fără autorizare online, în limita a 200 de euro per plată, plafon stabilit de banca emitentă. După restabilirea conexiunii, terminalul va transmite tranzacția pentru compensare.
Noile reguli urmăresc să asigure continuitatea plăților electronice și să reducă impactul situațiilor neprevăzute asupra consumatorilor.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare