sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCarei: Pentru Poliție Da, pentru Judecătorie Ba

Carei: Pentru Poliție Da, pentru Judecătorie Ba

baia-comunala-carei

Țineți minte să fi intervenit vreodată public primarul Kovacs pentru solicitare de fonduri pentru reabilitarea clădirii Judecătoriei Carei sau a Monumentului Ostașului Român din centrul orașului pentru reabilitare la  50 de ani de la  dezvelirea sa?

Ne bucurăm că în sfârșit a găsit o clădire de patrimoniu din Carei care să  îl determine să se zbată pentru obținerea de fonduri.  Clădirea în cauză este  actualul sediu al Politiei Municipale Carei, altădată sediu al Administratiei  „Societății  de desecare a mlaștinii Ecedea”.

…nu știu dacă e competența ATOP-ului dar clădirea în care funcționează Poliția Municipală Carei este o clădire de patrimoniuîn  care a fost Direcțiunea Desecării mlaștinii Ecsed…, ar trebui inclus într-un proiect de reabilitare… faceți Poliția din Satu Mare și cea județeană  dar Poliția din Carei totuși ar merita refăcută. Să reamintesc că în interior la poliție ca să fie cât de cât,  noi Consiliul Local am pus la punct un pic în interior, dar în exterior ar merita un efort pentru că e o clădire foarte frumoasă.

Având în vedere că e o clădire de patrimoniu, se poate, dar trebuie să găsim o soluție, un proiect.  Poate și ATOP-ul dar și noi (nr. municipalitatea) să facem o adresă către Ministerul de Interne să prevadă ceva în acest sens, a  afirmat  primarul Kovacs în cadrul ședinței ATOP de la Carei din data de 27 ianuarie 2016.

Ce a fost posibil pentru sediul Poliției Carei nu a fost posibil pentru sediul Judecătoriei Carei, adică implicarea și solicitarea de ajutor.

Menționăm că în cursul anului trecut, după numeroasele solicitări din partea Judecătoriei Carei pentru reabilitarea clădirii în care funcționează, primarul a găsit o soluție. Clădirea aflată în stare avansată de degradare a fost  cedată Ministerului Justiției care să aloce bani pentru  renovarea sa.

Scenariul e deja binecunoscut careienilor chiar dacă armata de jurnaliști angajată de primar din banii careienilor ascunde acest fapt.

E de notorietate deja și încrâncenarea cu care primarul Kovacs, președinte al UDMR Carei , a refuzat  reabilitarea Monumentului Ostasului Român din Carei, renumit si recunoscut pe plan national, pentru care a fost nevoie de dezmembrarea sa din Cartea Funciară si trecerea sa pentru 2 ani în proprietatea Consiliului Judetean pentru ca acesta să poată suporta toate costurile aferente.

Primarul Kovacs este ocupat momentan cu campania electorală împotriva liberalior careieni, în speță a liderului lor pe care nu îl poate nici șantaja nici corupe.  Prioritățile Careiului sunt cu totul altele acum pentru primarul Kovacs care mai dorește un mandat la primăria unde cheltuie banul public după bunul plac, în folosul grupului de interes.

Nici clădirea de patrimoniu care este Baia Comunală Carei  nu a suscitat interesul primarului Kovacs, aceasta fiind Cedată E-On Gaz …în contul datoriilor pe care municipalitatea le avea la societatea respectivă!

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente