vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCareienii vor fi păgubiți în urma penelor de curent de la finalul...

Careienii vor fi păgubiți în urma penelor de curent de la finalul anului

pana-curent-carei

Careienii păgubiți în urma penelor de curent de la sfârșitul anului trecut și din primele zile ale acestui an sunt așteptați din nou la Primărie. După cum se știe, administrația locală și-a luat angajamentul să acopere cheltuielile de judecată în cazul unui proces.

Circa 400 de careieni și-au exprimat dorința de a da în judecată furnizorul de energie electrică pentru daunele materiale și morale suferite. Au organizat o ședință, în cadrul căreia și-au desemnat reprezentanți, care au și început demersurile pentru acțiunea în instanță. Miercuri aceștia s-au reunit din nou și au stabilit să transmită următorul comunicat:

Persoanele păgubite în urma penelor de curent de la sfârșitul anului 2014 și începutul anului 2015 sunt așteptate la registratura Primăriei Carei până în data de 12 iunie, la ora 12.00. Aici trebuie să completeze un formular, în care trebuie să indice (printre altele) un cont bancar cât și valoarea despăgubirilor pretinse. Persoanele păgubite trebuie să știe că Primăria Carei și Consiliul Local Carei vor acoperi cheltuielile legate de onorariul avocatului. Însă în categoria cheltuielilor de judecată intră și taxele judiciare de timbru.

Ordonanța de Urgență nr. 80 din 26.06.2013 (actulizată) privind taxele juridiciare de timbru arată la Art. 3 referitor la daune materiale:

(1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel:

a) până la valoarea de 500 lei – 8 %, dar nu mai puțin de 20 lei;

b) între 501 lei și 5.000 lei – 40 lei + 7 % pentru ce depășește 500 lei;

c) între 5.001 lei și 25.000 lei – 355 lei + 5 % pentru ce depășește 5.000 lei ș. a. m. d. Iar Art. 7 reglementează cuantumul taxei de timbru pentru daune morale: Acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei.

În conformitate cu aceste prevederi, avocatul le propune păgubiților să treacă două sume la rubrica privind pagubele morale: 2.000 de lei ca și sumă minimă, respectiv o sumă mai mare, în funcție de pagubele morale suferite.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Carei.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente