miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCatedrala ”Adormirea Maicii Domnului” va fi renovată

Catedrala ”Adormirea Maicii Domnului” va fi renovată

Veste bună pentru credincioșii parohiei ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare. Biserica va fi restaurată și reabilitată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, lucrările fiind deja începute.

Valoarea totală a proiectului este de 3,27 milioane lei, iar 98% din suma totală reprezintă finanțarea nerambursabilă. De la data semnării contractului, durata de implementare este 18 de luni. Lucrările deja au început, așadar, în scurt timp biserica va fi reabilitată și restaurată.

„Prin darul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfintitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în Joia Luminată, am început, prin fonduri europene, restaurarea Catedralei ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare. Mulțumesc, din suflet, echipei noastre de proiect, credincioșilor noștri și tuturor instituțiilor implicate. Îl rog pe Dumnezeu să ne ajute să ducem la bun sfârșit lucrul început. Să fie într-un ceas bun! Doamne ajută!”, este mesajul parohului catedralei ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului”, Cristian Boloș.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente