Una dintre cele mai frecvente nemulțumiri pe care le aud din partea femeilor venite în terapie este lipsa de inițiativă a partenerului. De la așteptarea ca el să reproducă anumite comportamente pe care le vede la ea, la cea de asumare comună atât a responsabilităților casnice, cât și a celor relaționale, până la observarea lipsei totale de inițiativă, partenerele se simt neglijate, spunându-și că sunt neimportante sau neiubite. Ce facem când partenerul nu are inițiativă?
Cum se simte lipsa de inițiativă a partenerului
Departe de a fi un articol acuzator la adresa bărbaților, aceștia uneori manifestă mai puține inițiative romantice sau în privința responsabilităților casnice decât femeile. În contrapartidă, spre exemplu, femeile nu vor avea la fel de multă inițiativă în privința sexului. O relație înseamnă viață conjugală, dar și romantism, și, deși dintr-o zonă mult mai puțin atractivă, înseamnă și responsabilități pe care ni le asumăm amândoi. În privința acestora din urmă, spre exemplu, treburile casnice pot să nu preocupe în egală măsură ambii parteneri, aceștia pot avea experiențe diferite și așteptările, astfel, să nu se întâlnească.
Dacă nu stabilim aceste lucruri de la început sau pe parcurs, când situația o cere (de exemplu când ne mutăm împreună), când observăm că partenerul nu are inițiativă, este momentul să le stabilim. Altfel, vom constata implicarea lui redusă și o vom interpreta ca lipsă de interes față de noi, ca un mesaj indirect că anumite treburi sunt în sarcina noastră, sau ca lipsă de angajament. Toate duc la frustrări și, în timp, la așteptări negative de la partener.
Este posibil ca anumite sarcini să fie trecute cu vederea mai ușor de către partener, iar pentru noi să fie extrem de importante. Aici avem nevoie de negociere.
Comunicarea așteptărilor și a nevoilor
„Iubitul meu nu face prea multe prin casă, însă dacă mă apuc să dau cu aspiratorul, vine să îl ia el să facă în locul meu, ceea ce mă irită. Nu ar putea să spele vasele în schimb? Dacă m-am apucat eu, de ce vine peste mine? Până atunci ce a păzit? Mereu face așa… stă, iar dacă mă apuc de ceva, îmi ia lucrurile din mână, ca să văd că «mă ajută». Aș prefera să le facă el, nu când mă vede pe mine. Mereu ne certăm”, spune Ana, 32 de ani, din Zimnicea.
Aici putem vorbi despre nevoia de a comunica mai clar și deschis în cuplu. „Eu mă aștept ca el să facă” și „El nu știe/vede ce este de făcut?” sunt așteptări nerealiste de la partener. Corect este să deschidem discuția, tocmai pentru că noi, poate, le „vedem” sau „știm” mai bine decât el. Iar acesta nu este un lucru rău, nu este o trăsătură „negativă” a partenerului. În anumite privințe, cooperarea și acceptarea celuilalt sunt soluțiile cele mai potrivite. „Dragule, dacă vrei, dă tu cu aspiratorul și eu voi spăla vasele” sau, mai simplu: „Te rog spală tu vasele dacă m-am apucat eu de aspirat”.
Este recomandat să observăm ce frustrări am acumulat în relația de cuplu – poate nu ieșim prea des în oraș împreună, nu petrecem împreună cât timp mi-aș dori, nu mai primesc complimente, nu mai primesc tandrețe etc. – pe care nu le adresăm, însă putem să ajungem la ceartă din cauza vaselor nespălate.
Atunci când ne simțim doriți, apreciați, importanți pentru celălalt, vom fi mult mai deschiși către a negocia treburile casnice. Este mult mai sănătos să adresăm nevoile care nu ne sunt satisfăcute, să avem discuții sincere despre ce ne dorim diferit, să observăm când lucrurile nu mai funcționează cum ne-am dori și să nu trecem cu vederea aceste aspecte importante într-o relație de cuplu.
Cum obținem o schimbare
„Soțul meu a fost cocoloșit de mamă… și încă este. Când vine de la muncă, obiceiul lui este să mănânce, apoi să se odihnească. Adesea mama lui încurajează acest comportament – «Sigur ești obosit, cred că a fost greu…să stai să te odihnești acum, că așa te îmbolnăvești». Păi stai așa, și treburile casnice cui revin? Cine gătește? Cine spală vase, rufe, cine face curat? El e mereu obosit… O perioadă am locuit cu mama lui, care le făcea pe toate – pentru el – iar eu îi spuneam să facă diverse, întrucât când vom fi doar noi, eu nu intru în rolul mamei lui. De trei ani suntem doar noi și nu se schimbă lucrurile…”, povestește Irina, 41 de ani, din Timișoara.
Obiceiurile sunt greu de schimbat, dar dacă vrem o schimbare, aceasta începe cu noi. Pentru Irina, întrebarea ar fi: „Când el e prea obosit să participe la treburile casnice, cine le face?”. Cât timp ea continuă să facă totul singură și doar se plânge lui că nu o ajută sau intră în conflict, mesajul dorit nu va ajunge la el: „Avem nevoie să fim o echipă/ Nu vreau să fac eu singură pentru amândoi/ Aș vrea să împărțim sarcinile”, ci, mai degrabă: „Eu știu și pot să fac, dar te critic și cicălesc”. Soluția? Nu le face niciunul.
Nu sună optimist, dar este o consecință necesară a comportamentului indezirabil. Consecință pe care o „suportăm amândoi”, iar pe parcurs negociem ce este spre binele cuplului. Aici aș face o precizare: nu este acceptabilă abordarea „E problema ta că nu îți convine”.
În cuplu, chiar dacă e „problema” unuia, este problema cuplului, iar cei doi sunt alături pentru a o rezolva, nu unul împotriva celuilalt. Dacă atitudinea este „Ai face bine să te obișnuiești cu felul în care sunt”, nu suntem dispuși la eforturile necesare unei relații de cuplu și transmitem celuilalt că nevoile lui nu contează, disconfortul lui nu este important, iar noi ne manifestăm într-un mod egoist, egocentric.
Stephen Porges, profesor american de psihiatrie, specialist în psihologie și neuroștiințe, afirmă că pentru a ne simți în siguranță nu este suficientă lipsa pericolelor, ci avem nevoie să fie prezentă conectarea. Aceasta este posibilă dacă vom crea un spațiu în care fiecare să simtă că este liber să se exprime, ascultat și acceptat.
Nu vom avea așteptarea să soluționăm problema cu o singură discuție. Ne vom lua fiecare angajamentul că vom schimba ceva, oricât de mic, din comportamentul nostru care îl irită pe celălalt – schimbarea începe cu pași mici.
Ne putem propune activități care să ne crească fiecăruia sentimentul că suntem importanți pentru celălalt și care îngrijesc relația dintre noi – în acest sens, fiecare își spune nevoile și dorințele, pentru ca celălalt să știe, concret, ce ne așteptăm să facă.
Încă o dată, cu pași mici încep schimbările și mai ales cu răbdare și înțelegere. Ritmul schimbărilor poate fi diferit, iar acestea nu vor fi văzute ca o competiție și nici motiv de alte dezamăgiri. Oricând ne putem întoarce în spațiul sigur din relația noastră în care să înțelegem cum ne putem sprijini reciproc în schimbare.
