Piața unică europeană a fost lansată în urmă cu 30 de ani, la 1 ianuarie 1993, și de atunci a fost salutată drept unul dintre cele mai mari succese ale UE. Cu cele patru libertăți incluse, libera circulație a mărfurilor, capitalului, serviciilor și persoanelor, piața unică a sporit concurența, specializarea forței de muncă și economiile statelor și a împins eficiența și integrarea economică a UE la niveluri fără precedent. Astăzi, PIB-ul statelor membre ale UE este estimat a fi, în medie, cu 9% mai mare decât ar fi fără Piața Unică.
Daniel Buda, europarlamentar liberal spune la rândul său că Piața Unică reprezintă o realizare majoră pentru integrarea europeană. El evidențiază principalele avantaje ale Pieței Unice: Armonizarea și recunoașterea reciprocă a standardelor ce permit companiilor să-și vândă produsele pe o piață de peste 450 mil de consumatori; Creșterea semnificativă a comerțului în interiorul UE. În 1993 exporturile de bunuri spre alte țări ale UE se ridicau la 671 mld EUR, în 2021, crescând la peste 3.4 trilioane EUR; Cetățenii UE beneficiază de standarde înalte privind siguranța produselor și pot studia, trăi sau se pot pensiona în oricare stat UE.”
El adaugă: „Piața Unică este una dintre cele mai semnificative realizări ale integrării europene. Într-o lume în continuă schimbare, Piața Unică rămâne un pilon central al prosperității și stabilității noastre.
Piața Unică a eliminat barierele economice și a creat un spațiu vast pentru comerț și inovație.
Trebuie să apreciem impactul pieței unice asupra inovării. Aceasta a stimulat colaborarea transfrontalieră în cercetare și dezvoltare, accelerând progresul în domenii esențiale precum tehnologia.
Provocările precum schimbările climatice, digitalizarea și inegalitățile economice necesită o abordare unită și inovatoare. Piața Unică ne oferă un cadru pentru a răspunde colectiv acestor provocări, promovând în același timp creșterea durabilă și incluzivă.
Piața Unică nu este doar o realizare economică, ci și o manifestare a viziunii noastre comune pentru o Europă unită.”
În vremuri de provocări economice fără precedent pentru sistemele de protecție socială și pentru piețele muncii din statele membre, precum și de polarizare politică, Piața Unică stă la baza economiei sociale de piață a Europei. Ea asigură cu adevărat condiții de concurență echitabile, inovarea ecologică, digitală și socială. Acestea sunt principii fundamentale pentru agenda europeană de competitivitate și autonomie strategică.
UE a înființat Piața Unică la 1 ianuarie 1993, prin eliminarea barierelor din calea circulației mărfurilor, serviciilor, forței de muncă și capitalului în urma semnării Actului unic în, 1987, și a Tratatului de la Maastricht, în 1992.
#singlemarket30