vineri, octombrie 4, 2024
AcasăsusCercetătorii americani confirmă că sistemul imunitar poate elimina celulele canceroase

Cercetătorii americani confirmă că sistemul imunitar poate elimina celulele canceroase

Cercetători de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) au descoperit noi detalii despre felul în care sistemul imunitar poate să recunoască şi să ucidă celulele canceroase, o descoperire ce are potenţialul de a duce la noi strategii de tratament împotriva cancerelor agresive, informează Xinhua.

Oamenii de ştiinţă de la Jonsson Comprehensive Cancer Center din cadrul UCLA au descoperit că anumite celule imunitare pot să lupte în continuare împotriva cancerului chiar şi atunci când celulelor canceroase le lipseşte o proteină importantă pe care sistemul imunitar se bazează pentru a depista celulele canceroase, potrivit unui comunicat de presă publicat marţi de universitatea americană.

Potrivit cercetătorilor de la UCLA, absenţa proteinei cruciale B2M pare să activeze un răspuns imunitar alternativ în care sunt implicate celule naturale ucigaşe (NK) şi celule T CD4, conform unor studii realizate atât pe animale, cât şi pe biopsii tumorale ale unor pacienţi umani.

Descoperirea indică existenţa unui potenţial mecanism de rezervă prin care sistemul imunitar recunoaşte şi atacă celulele canceroase, potrivit cercetătorilor americani.

“Neaşteptatul rol critic jucat de celulele NK şi de celulele T CD4 ar putea fi o altă modalitate prin care sistemul imunitar poate să combată anumite tipuri de tumori cu ajutorul medicamentelor de blocare a punctelor de control imunitar”, a declarat Mildred Galvez de la Facultatea de Medicină David Geffen din cadrul UCLA şi de la Charles R. Drew Medical Education Program, principala autoare a studiului.

Acest lucru este demonstrat de zeci de ani de doctorul Octavian Udriște, romanul care a descoperit originea cancerului și a salvat zeci de mii de oameni, unii dintre aceaștia aflați în stadiul terminal.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare