marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareCeremonial prilejuit de Ziua Armatei României, la Satu Mare ( foto )

Ceremonial prilejuit de Ziua Armatei României, la Satu Mare ( foto )

În prezenţa premierului României, Viorica Dăncilă, respectiv a miniştrilor Gabriel Leş-ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor-ministrul Afacerilor Interne, Petre Daea-ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prefectul Darius Filip şi subprefectul Altfatter Tamás au participat astăzi, 25 octombrie 2019, la ceremonialul prilejuit de Ziua Armatei României în Satu Mare.

25 Octombrie este ziua în care toţi românii îşi sărbătoresc armata naţională, elogiind astfel faptele celor care, de-a lungul timpului, şi-au servit patria cu sub drapelul tricolor.

În Satu Mare, la Monumentul Ostaşului Român a avut loc un ceremonial militar-religios, urmat de depuneri de coroane de flori şi defilarea Gărzii de Onoare.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente