Cerul a inceput sa planga. Vivien a fost condusa pe ultimul drum de ingeri (galerie-foto)

16 octombrie 2013

Primise taina sfântului botez recent, după ce a împlinit vârsta de 10 ani. Preotul și nașa ei au numit-o Ioana, însă nimeni nu o striga așa.

În catalogul de la școală era trecută Dragoș Vivien-Patricia, iar cunoscuții o strigau Vivi.

Astazi de la orele 15:30 Vivien a fost condusa pe ultimul drum la Cimitirul de pe str. Rodnei din Satu Mare. Colegi, vecini, parinti si lume care doar au auzit de oribila crima au participat la inmormantarea ingerasului. Cerul a inceput sa planga , iar ingerii erau prezenti pentru ai ridica sufetul in rai.

Drumul la biserică
Vivi a murit la șase luni după botez. A fost ucisă duminica trecută. Violată, sugrumată și aruncată într-un lac de la marginea orasului. Iar ea abia începuse să trăiască… N-a avut deloc o copilărie fericită.

A crescut cu un tată vitreg, într-o familie nevoiașă. Șase oameni în 20 de metri pătrați. O singură cameră, cu un pat și un dulap. Cei care nu mai încăpeau în pat dormeau pe hainele de pe podea. Vivi avea o soră mai mare, pe Edina. Când avea 14 ani, Edina a adus pe lume un copil. Mama fetelor nu a gonit-o când a apărut cu el în pragul casei, l-a luat și l-a crescut pe băiețel ca și când ar fi fost al ei. După doi ani, Edina a făcut și al doilea copil, cu același bărbat. Ovidiu Deteșan era un om al străzii, pripășit de prin 2009 în Satu Mare. Venise de undeva, din Mureș, și locuia în corturile de la marginea orașului, unde își duc veacul boschetarii. Acolo o ducea și pe Edina, când ea fugea de acasă.

Vivien nu semăna deloc cu sora ei. Era un copil ascultător și cuminte, care nu lipsea niciodată de acasă fără să-și anunțe mama. Mergea la școală, avea multe calificative de „foarte bine”, apoi venea acasă, își făcea temele și avea grijă de nepoții cărora le spunea „frățiori”.

În 2010, familia a început să fie asistată de Asociația „Sf. Acoperământ al Maicii Domnului” din Satu-Mare. De trei ori pe săptămână primeau de aici o masă caldă pentru toți cei ai casei. Și în fiecare duminică, Vivien mergea să asculte slujba religioasă. În biserică, ea se simțea acasă. Nu cerșea, așa cum ați auzit spunându-se la televizor, pentru că ea era o fetiță demnă. Dar lumea care venea la biserică îi aflase povestea și sărăcia în care trăia și-i mai strecura în palmă câte un leu, „pentru bomboane”. Prea rar însă Vivien își cumpăra bomboane din acești bani…

Din partea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Satu Mare, Vivien a primit nu doar o masă caldă și-un cuvânt bun, ci și o mână de ajutor care urma să-i schimbe viața. Cei de la asociația creștin-ortodoxă au făcut demersuri să o mute pe fetiță la o altă școală. „În toamnă, Vivi s-a transferat de la o școală în limba maghiară, aflată la periferia orașului, la una mai bună, cu predare în limba română”, spune Corina Stanciu, nașa fetiței. „Eu am insistat pentru asta, ca să o pot ajuta la teme. La noua școală, fetița primise uniformă, avea masa de prânz asigurată și ducea și acasă din ce mai rămânea la cantina semi-internatului. Era bucuroasă că merge aici. Fiind o fire veselă, comunicativă, s-a împrietenit imediat cu personalul școlii, cu contabila, cu bibliotecara. De luni, de când n-a mai apărut la ore, toată lumea întreabă de ea…”
Vivien n-a apucat să meargă în clasa a IV-a decât trei săptămâni. Duminică, 6 octombrie, a fost ultima ei zi de viață.

Sa-i fie tarana usoara!