Tribunalul Specializat Cluj a aprobat, joi, cererea de deschidere a procedurii de insolvență a clubului de fotbal CFR 1907 Cluj, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al grupării din Gruia.
Obiectiv: redresare și continuitate sportivă
Clubul precizează că demersul a fost inițiat pentru a asigura cadrul legal necesar redresării financiare și pentru elaborarea unui plan sustenabil de reorganizare, care să permită continuarea activității sportive și plata datoriilor către creditori.
„Această etapă reprezintă un pas important în restabilirea echilibrului financiar, păstrând ca obiectiv menținerea performanței sportive”, se arată în comunicat.
CFR Cluj a mai trecut printr-o procedură de insolvență în sezonul 2014–2015. Clubul nu a mai ajuns în grupele unei competiții europene din sezonul 2022–2023, când a evoluat în Conference League.
Prin deschiderea procedurii, gruparea din Gruia își propune reorganizarea activității și stabilizarea situației financiare, pentru a reveni pe linia performanței sportive.


