AcasăPoliticaCiprian Ciucu, noul primar al Capitalei, potrivit Exit Poll

Ciprian Ciucu, noul primar al Capitalei, potrivit Exit Poll

Locuitorii Bucureștiului au aflat deja numele celui care va conduce Primăria Generală până în 2028. Conform Exit Poll-ului realizat în ziua votului, la ora 19.00 și prezentat la ora 21.00, Ciprian Ciucu, actualul primar al Sectorului 6 și reprezentant al PNL, obține o victorie clară cu 32,7% din voturi.

Rezultatele Exit Poll

– Ciprian Ciucu (PNL) – 32,7%

– Daniel Băluță (PSD) – 26,3%

– Anca Alexandrescu (AUR) – 20,2%

– Cătălin Drulă (USR) – 12,8%

Declarațiile noului primar

În primul mesaj transmis după prezentarea rezultatelor, Ciprian Ciucu a subliniat importanța unității între partidele din coaliția guvernamentală, în special cele de centru-dreapta:

„Vreau să fac din București proiectul vieții mele, nu pentru termen scurt, ci pentru termen lung. O să avem mult de muncă la PMB, multe proiecte de trecut.”

El le-a mulțumit premierului Ilie Bolojan, colegilor din PNL și celor care l-au sprijinit în campanie, printre care Dragoș Pîslaru (REPER), Ludovic Orban (Forța Dreptei) și Vlad Gheorghe.

Ciucu a descris campania ca fiind „grea”, dar axată pe mesaje pozitive, evidențiind realizările sale ca primar și proiectele propuse pentru bucureșteni. Totodată, a făcut un apel către membrii secțiilor de votare să fie atenți la procesul de numărare a voturilor.

Acest rezultat marchează începutul unui nou mandat la conducerea celei mai importante administrații locale din România, cu provocări majore și proiecte de anvergură pentru următorii patru ani.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare