luni, aprilie 29, 2024
AcasăPoliticaNationalCiprian Tișea despre demisia din funcția de consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean...

Ciprian Tișea despre demisia din funcția de consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare: Timp de cinci luni nu mi s-a solicitat să prestez nici o activitate

Județul Satu Mare a ajuns din nou în prim-plan după ce colegii de la PresaSM au dat publicității demisia de onoare a lui Ciprian Tișea, consilierul vicepreședintelui (PSD) Consiliului Județean Satu Mare, Ovidiu Buzgău. Ceea ce era evident pentru toată lumea, și anume că anumiți plantați politic în Palatul Administrativ, practice nu au nici până în ziua de azi nicio atribuție, devine acum scris, negru pe alb, odată cu semnarea acestei demisii.

Nedorind să se mai complacă într-o astfel de situație jenantă și paguboasă pentru statul roman, Ciprian Tișea a demisionat la 1 februarie din funcție, pe motiv că timp de cinci luni nu a primit nici o sarcină de serviciu, desi avea un salariul lunar de 6.500 de lei net.


”Am transmis și în interiorul partidului că e inadmisibil ca vicepreședinții Consiliului Județean să nu aibă atribuții. E o demisie de onoare și consider că orice angajat în sistemul public ar trebui să denunțe astfel de situații”,
a precizat Ciprian Tișea pentru G4Media.


În demisie, Tișea precizează că tot ceea ce li s-a cerut, a fost doar să se prezinte la birou, atât.


”Timp de cinci luni nu mi s-a solicitat să prestez nici o activitate, nici mie și nici celorlalți colegi din cadrul biroului celor doi vicepreședinți, activitatea noastră constând exclusiv în prezența la locul de muncă. Ceea ce ni s-a solicitat a fost prezența și nu munca efectivă, ceea ce este sub demnitatea oricărei persoane responsabile față de modul în care se cheltuie banul public. (…) Motivele pentru care formulez prezenta demisie constau în aceea că de la data angajării și până la data formulării demisiei nu mi s-a solicitat să exercit atribuții efective de serviciu, astfel că nu am avut nici o activitate profesională conform fișei postului, fără a mi se respecta dreptul la muncă”, arată consilierul demisionar. Nu vreau să dau acest exemplu copiilor mei, în condițiile în care fac parte dintr-o familie de antreprenori”, a mai scris Ciprian Tișea.

În demisie, Tișea a mai relatat și modul în care se lucrează în instituție: ”din lipsa de activitate s-a ajuns să se autosesizeze și administratorul public cu privire la atmosfera repetată din antecamera vicepreședinților Consiliului Județean, caracterizată de râsete, țipete, atmosferă de clacă, stand-up comedy”.


„Nu comentez demisiile nici a unui coleg , este dorința și decizia fiecăruia să facă cum crede . Pot să spun că a face public un astfel de demers este lipsă de inspirație , experiență și fără nici un interes public, fiecare face ce vrea intr-un stat democratic. Decizia nu afectează cele două funcții de vicepreședinți de la CJ si nici activitatea acestora care vă asigur ca este foarte bună .Amândoi au atribuțiuni de serviciu foarte bune , conform dispozitiilor semnate de președintele CJ Pataki Csaba. Nu vreau să cred că se încearcă marea cu degetul din interiorul partidului pentru a destabiliza buna funcționare a organizației noastre care normal că nu le convine la adversarii noștrii politici , o fac fără nici o șansă!!”, a declarat Mircea Govor, președintele interimar al PSD Satu Mare.


Amintim că timp de 5 luni, Ciprian Tișea a fost consilierul lui Oliviu Buzgău, vicepreședinte PSD al Consiliului Județean Satu Mare. Instituția e condusă de președintele Pataki Csaba (UDMR), iar din 2022 cei doi vicepreședinți sunt de la PSD: Oliviu Buzgău și Lenuța Cornea, sora ministrului pentru diaspora, Gheorghe Cârciu.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente