AcasăEconomico-socialCNAIR avertizează: două portaluri online vând roviniete neautorizate, cu un cost suplimentar...

CNAIR avertizează: două portaluri online vând roviniete neautorizate, cu un cost suplimentar de 30%

CNAIR a identificat două site‑uri – [www. rovinietadigitala.ro](www. rovinietadigitala.ro) și [www. tollvignettes.com](www. tollvignettes.com) – operate de compania olandeză Roadwise Group B.V., care nu sunt autorizate să încaseze tariful de utilizare a drumurilor (rovinieta).

Potrivit instituției, utilizatorii care cumpără rovinieta prin aceste portaluri plătesc, pe lângă tariful legal stabilit prin OG nr. 15/2002, aproximativ 30% în plus, sub forma unei „taxe de înregistrare”. Astfel, în mai 2026, o rovinietă anuală pentru autoturisme costă 254,02 lei pe portalurile autorizate, în timp ce pe site‑urile neautorizate prețul ajunge la 330 lei.

CNAIR subliniază că nu își asumă responsabilitatea pentru achizițiile făcute de pe platforme neautorizate și recomandă ferm utilizatorilor să cumpere rovinieta doar prin canalele oficiale: portalul www.erovinieta.ro sau distribuitorii autorizați listați pe site‑ul instituției.

Instituția reamintește că, prin intermediul acestor canale, rovinieta este emisă fără taxe suplimentare, exclusiv la tarifele prevăzute de legislația în vigoare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare