joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareContoale ale RAR la serviceuri

Contoale ale RAR la serviceuri

service

Registrul Auto Român a întețit, în 2014, controalele la service-urile auto. Demersul a urmărit supravegherea eficientă a pieței de gen și garantarea unui nivel ridicat în siguranța circulației.

Raportarea Departamentului Supraveghere Piață (R.A.R.) pe anul trecut arată că inspectorii Registrului au desfășurat, în perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2014, nu mai puțin de 6213 acțiuni de control la agenții economici de pe piața națională. Acestea au fost finalizate prin 4142 documente de control (PVCSC), întocmite la operatori economici care efectuează activitate comercială, distribuție componente auto și la prestatorii de servicii care efectuează activități de reparații auto, dezmembrări auto, stații ITP și ateliere TLV.
Controalele s-au soldat cu sancțiuni contravenționale totale în valoare de 1.765.990 lei. S-au aplicat, de asemenea, 2357 sancțiuni complementare (opriri de la comercilizare, suspendări de activitate).

Per-ansamblu, inspectorii R.A.R.-R.A. au identificat următoarelor încălcări ale legii:
• lipsa autorizației tehnice eliberată de R.A.R.
• lipsa înregistrărilor și nemenținerea dovezilor care să demonstreze conformitatea activităților executate cu condițiile tehnice și de calitate impuse, astfel încât vehiculele să corespundă condițiilor și reglementărilor legale privind admiterea și menținerea în circulație
• nemenținerea condițiilor inițiale de autorizare
• introducerea pe piață a produselor și materialelor noi care privesc siguranța circulației și protecția mediului neomologate/necertificate
• lipsa declarației de conformitate emisă de producător sau de reprezentanții acestora
• lipsa inscripționării și/sau etichetării produselor
Iată situația defalcată a inspecțiilor:
1. 1194 acțiuni de control la operatori economici care comercializează componente auto . Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 41.400 lei

2. 275 acțiuni de control la operatori economici care montează sau repară instalații GPL. S-au aplicat sancțiuni în valoare de 68.500 lei și s-a dispus suspendarea activității pentru 11 societăți

3. 4658 de acțiuni de control la operatori economici care desfășoară activități de reparații, întreținere și dezmembrări auto. S-a constatat lipsa autorizației tehnice eliberată de RAR și nerespectarea domeniului autorizat în 770 cazuri. S-au aplicat amenzi în valoare de 1.592.090 lei și 607 măsuri complementare de oprire sau suspendare a activității

4. 86 acțiuni de control desfășurate la atelierele TLV și la stațiile ITP
Este vorba de societățile care desfășoară activități de inspecție tehnică periodică și activități de verificare tahografe. S-au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 64.000 lei și totodată s-au anulat 14 atestate de inspector tehnic.

Registrul Auto Român realizează, prin Departamentul Supraveghere de Piață (DSP), o intensă activitate de disciplinare a pieței de profil, desfășurând acțiuni de control care urmăresc conformitatea activităților de reparații efectuate, cu respectarea condițiilor tehnice și de calitate impuse de constructorul de automobile, precum și supravegherea pieței serviciilor auto privind certificarea și/sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb și materialelor utilizate la vehicule rutiere, având ca rezultat creșterea siguranței circulației rutiere și protecția mediului.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente