joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareControale ale inspectorilor RAR

Controale ale inspectorilor RAR

Predilecția echipelor mixte RAR-Poliția Rutieră pentru a face controale mai ales pe drumul care leagă municipiul Satu Mare de orașul Ardud – obicei straniu, care frizează comoditatea deplasării, despre care Sătmăreanul.net a mai scris și aici – s-a menținut și la sfârșitul lunii septembrie. Pe celelalte drumuri din județ nu-i nici un bai dacă se nimeresc să bântuie autoturisme mai defecte – echipele mixte tot pe șoseaua spre Ardud se duc.

La data de 30 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud, au desfășurat activități pentru depistarea autovehiculelor care prezintă defecțiuni, în localitatea Mădăras, împreună cu specialiștii din cadrul R.A.R. Satu Mare, ocazie cu care au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6 670 de lei și au ridicat 7 certificate de înmatriculare.

Astfel, trei certificate de înmatriculare au fost ridicate pentru noxe emise peste limita legală admisă, două au fost ridicate pentru anvelope de alte dimensiuni și uzate peste limita legală iar alte două certificate au fost ridicate pentru tubulatură neetanșă.

De asemenea, polițiștii au reținut și două permise de conducere care aveau perioada de valabilitate expirată și erau deteriorate.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente