Sâmbătă, 14 decembrie la restaurantul Kardinale a avut loc o prezentare a noilor colecții
de rochii GLAM by Filomena. Noile creații urmăresc transformarea femeii într-o fiintă elegantă și romantică prin ținutele pline de senzualitate și glamour, acestea reușind să plaseze sezutul frumos în centrul atenției.
Materialele folosite pentru crații sunt dantela, paietele si catifeaua, iar culorile negru, auriul si rozul pal, dau o aleganță aparte ținutelor.
În cadrul evenimentului au avut loc două prezentări, în prima parte invitații au putut admira ținute de coktail special concepute pentru sezonul sărbătorilor de iarnă și cele pentru noaptea dintre ani când orice femeie trebuie să fie cât mai elegantă și cât mai special, moment urmat de un recital muzical susținut de Ranya Ciupac în vârstă de 9 ani care a interpretat o piesă a Elenei Gheorghe ,Până dimineața. În cea de-a doua parte a prezentării, au fost prezentate rochile de seară, creații unicat, ținute dedicate femeilor cu atitudine și personalitate
La această prezentare au fost prezenți în jur de 70 de invitați și s-au prezentat în total 20 de ținute care mai de care mai elegante.
Felicitari!!!De unde se pot achizitiona aceste rochite frumoase frumoase?
felicitari Filomena, ce oameni deosebiti avem in orasul, si nui apreciem.
niste rochite superbe ..felicitari!!
bv Filo
Felicitari Filomena :)))