marți, decembrie 3, 2024
AcasăsusPoliția ne informează !

Poliția ne informează !

La final de săptămână mai multe persoane au fost victimele unor accidente de circulație produse pe șoselele din județul nostru. În cazul unuia dintre aceste evenimente rutiere, victima a decedat, iar șoferul a părăsit locul accidentului fără a avea încuviințarea Poliției.

Accidentul mortal a avut loc sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe Strada Gării din Halmeu, victima, un biciclist de 66 de ani, din Porumbești, pierzându-și viața în urma impactului. De la momentul producerii accidentului, echipajele Serviciului Rutier sunt în alertă, efectuând investigații în teren pentru depistarea în cel mai scurt timp a șoferului implicat în evenimentul rutier. În anchetă, polițiștii rutieri sunt sprijiniți de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Livada,  existând la acest moment indicii care pot conduce la identificarea conducătorului autoturismului.

Au mai avut loc la final de săptămână alte două accidente grave și trei evenimente rutiere în care victimele au suferit leziuni ușoare.

Accidentele grave s-au produs la Păulian și pe Strada Careiului din municipiu. La Păulian, au fost implicate în accident două tiruri și un autoturism, o femeie de 46 de ani, fiind rănită grav. Evenimentul rutier s-a produs vineri, 13 decembrie a.c., în jurul prânzului, la fața locului intervenind polițiștii Serviciului Rutier.

Din anchetă a rezultat că Iulian I., de 22 de ani, din Dâmbovița, conducând un autotractor cu semiremorcă, nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de un alt tir, condus de un sătmărean de 58 de ani, și a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autoturism. În urma impactului a fost rănită grav o femeie de 46 de ani, din Târgu Lăpuș, pasageră în autoturismul lovit de tir.

Toți conducătorii auto au fost supuși testării cu aparatul etilotest, rezultând că aceștia nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.

Un alt accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, pe Strada Careiului din municipiu. De această dată au intervenit la fața locului polițiștii Biroului Rutier, stabilind că evenimentul s-a produs pe fondul neacordării priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare.

Astfel, Bianka K., de 26 de ani, din Satu Mare, aflată la volanul autoturismului nu a acordat prioritate de trecere pietonilor Ioan K., de 33 de ani și Maria K., de 26 de ani, care traversau regulamentar strada pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător. Bărbatul a suferit leziuni ușoare în urma impactului, însă Maria K., din Carei, a fost rănită grav de autoturism.

Nici în acest caz, conducătoare auto nu a consumat băuturi alcoolice, după cum a relevat testarea cu etilotestul, tânăra fiind anchetată pentru vătămare corporală din culpă.

Alte trei accidente au avut loc la Racșa, Tășnad și Medieșu Aurit. Victimele au fost rănite ușor, însă doi dintre șoferi au părăsit locul accidentului fără a avea încuviințarea Poliției.

La Racșa, un băiețel de 7 ani, lăsat nesupravegheat, a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat ușor de un conducător auto care a părăsit locul faptei. Bărbatul de 65 de ani, Ioan P., a fost găsit însă la scurt timp de polițiștii rutieri din Negrești Oaș și este anchetat acum atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru părăsirea locului accidentului. Bărbatul nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

Și la Medieșu Aurit, vineri, 13 decembrie a.c., o localnică de 55 de ani, care traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure, a fost accidentată ușor de un autoturism. Și în acest caz șoferul mașinii implicate în accident, a părăsit locația, fără încuviințarea Poliției. Conducătorul auto a fost depistat în urma investigațiilor ulterioare de către polițiștii Serviciului Rutier, constatându-se că acesta a condus sub influența alcoolului. În momentul testării cu aparatul etilotest Bogdan P., de 25 de ani, avea o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul șofer este anchetat în cadrul unui dosar penal pentru comiterea a trei infracțiuni: vătămare corporală din culpă, conducere cu alcoolemie peste limita legală și părăsirea locului accidentului.

La Tășnad a mai avut loc sâmbătă, după ora 22.00, un accident ușor. Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul autoturismului, a pierdut controlul asupra direcției de mers, ieșind pe acostament și intrând într-un stâlp de susținere a firelor electrice. Hubert C. a fost transportat cu ambulanța la spital, medicii stabilind că a fost rănit ușor. Tânărul nu consumase alcool înainte de a urca la volan.

Acțiuni la Petin și Ambud pentru prevenirea comiterii de infracțiuni

La final de săptămână polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiști ai Serviciului de Ordine Publică și ai Secției 1 Valea Vinului Poliție Rurală au desfășurat ample acțiuni în mai multe cartiere din localitățile Petin și Ambud, în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor de natură judiciară. În aceste activități au fost angrenați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

La domiciliile a 8 persoane au fost găsite arme albe și diverse bunuri – telefoane mobile, aparatură electronică și o drujbă – a căror proveniență nu a putut fi justificată și care ar putea fi obținute prin comiterea unor infracțiuni. Polițiștii derulează anchete pentru clarificarea situației acestor bunuri și probarea activității infracționale.

De altfel, tot în cadrul acestor acțiuni a fost depistat și principalul suspect în cazul sustragerii unor bunuri dintr-o locuință din Apateu, pe numele lui Alexandru L., de 29 de ani, fiind întocmit dosar penal pentru furt calificat.

2 COMENTARII

  1. Doresc ca Politia sa ne informeze si care este motivul pentru care Presedintelui Avps Carei,care este urmarit penal in dosarul de abuz in serviciu si inselaciune,inregistrat la parchetul de pe linga judecatoria Carei nr 1065/P/2013 nu i-au fost ridicate armele conform legilor in vigoare.
    Poate redactia se inereseaza si de acest aspect.

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare