Acasă Locale Nationale Cresc salariile polițiștilor

Cresc salariile polițiștilor

Salariile a peste 68.000 de polițiști vor fi majorate în urma Ordonanței de urgență inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și aprobată astăzi, 14 mai 2020, de Guvernul României.

“Această ordonanţă face un act de dreptate şi, dacă la vremea respectivă predecesorii mei ar fi aplicat legea aşa cum trebuia, astăzi nu era nevoie să adoptăm acest act normativ”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, la finalul ședinței de guvern de astăzi.

Astfel, actul normativ adoptat astăzi stabilește plata unor sume care nu se regăseau în salariile polițiștilor.

Această Ordonanța de urgență are rolul de a recalcula drepturile salariale pentru polițiștii care au un salariu lunar mai mic decât nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Mai mult, se modifică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care limitează în prezent valorile drepturilor salariale la nivelul acordat la decembrie 2018, respectiv la decembrie 2019 (anterior publicării Deciziei nr. 51/2019), în vederea realizării recalculării acestor drepturi.

Nu în ultimul rând, prin actul normativ adoptat se asigură susținerea financiară a impactului generat de aplicarea efectelor Deciziei nr. 51/2019, fiind eșalonată plata drepturilor recalculate și datorate pentru ultimii trei ani.

Concret, în medie, un polițist în activitate poate beneficia de o creștere lunară de până la 400 de lei, în sumă brută, în funcție de situația particulară a fiecăruia.

De măsurile adoptate prin prezentul act normativ beneficiază aproximativ 68.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de fidelitate, aproximativ 18.000 de agenți de poliție pentru cuantumul sporului pentru absolvirea instituțiilor de învățământ superior și aproximativ 6.000 de polițiști pentru cuantumul sporului de pericol deosebit.

Decizia nr. 51/2019 produce efecte juridice, de la data publicării, atât pentru polițiștii în activitate – pentru trecut și pentru viitor, cât și pentru polițiștii pensionari – pentru trecut. Rezultă, astfel, necesitatea restabilirii drepturilor salariale actuale, recalcularea și plata sumelor salariale identificate ca datorate, ținând cont și de limita termenului de prescripție de 3 ani, acolo unde se impune acest lucru.

- Advertisment -

Cele mai populare

De ce ne îmbolnăvește stresul?

Stresul ne macină în fiecare zi şi ne îmbolnăveşte fără să ne dăm seama! Ne enervăm pentru că stăm mult în trafic,...

Ne mândrim cu ei!Antreprenori romani de top.Ediția 2020

Antreprenorii români care s-au remarcat în acest an plin de încercări și pentru comunitatea StartupCafe.ro. Iată o listă (incompletă, evident) de antreprenori...

BNR cere băncilor să modifice până pe 20 decembrie scoringul de acordare al creditelor

Potrivit unei scrisori trimise de BNR către băncile comerciale, acestea trebuie să îşi ajusteze scoringul pentru persoane fizice până pe 20 decembrie...

Animalele de companie vs oameni.Călătorii cu stampilă de vaccin

Guvernul britanic pregătește adoptarea ștampilelor de vaccin anti-COVID aplicate pe pașapoartele celor care acceptă să se inoculeze, pentru a putea călători.

Comentarii recente