joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomico-socialSocialCrucea Roșie Satu Mare te așteaptă în echipa de voluntari

Crucea Roșie Satu Mare te așteaptă în echipa de voluntari

Vineri, 28 aprilie 2023, Crucea Roșie filiala Satu Mare organizează un eveniment de promovare a activității care se desfășoară în cadrul organizației. Începând cu ora 17.00, sătmărenii sunt invitați să vină în Pasajul Corneliu Coposu din centrul municipiului Satu Mare pentru a se familiariza cu activitatea desfășurată de Crucea Roșie.

Scopul evenimentului este de a mări echipa de voluntari a filialei Satu Mare. Beneficiile și oportunitățile oferite de voluntariat în cadrul Crucii Roșii sunt nenumărate, iar la acestea se mai adaugă și satisfacția personală de a contribui cu ceva și de a schimba în bine comunitatea din care faci parte.

,,Ca să fii salvator nu trebuie să ai Facultatea de Medicină. Este importantă să îți dorești să fii alături de comunitate și să te implici. De aceea am demarat o caravană a voluntariatului, să ne cunoască lumea mai bine. Prima oprire va fi vineri și îi așteptăm pe toți cu mare drag. De ce să fii voluntar Crucea Roșie? Pentru că poți să schimbi ceva în comunitatea ta, poți să salvez oameni. Sunt persoane care poate au abilități pe care nu le cunosc, iar făcând voluntariat își vor da seama de ele. Suntem o familie deosebită și ne pasă”, a declarat directorul Crucii Roșii Satu Mare, Rodica Borlan.

Președintele Crucea Roșie Satu Mare, preotul Cristian Boloș, un vechi colaborator al organizației, a pus accentul în cadrul conferinței de presă pe partea spirituală a voluntariatului.

,,Crucea Roșie este o familie bazată pe iubire, dăruire, pe unitate și pe toleranță. (…) Iubirea de Dumnezeu presupune iubirea aproapelui, iar Crucea Roșie, prin acțiunile sale, încearcă să conștientizeze fiecare persoană că fiecare om este extrem de important și trebuie să fie extrem de important atât în fața lui Dumnezeu, cât și în fața celorlalți. (…) Crucea Roșie știe și poate să aducă bucurie unde este tristețe, speranță unde e deznădejde și lumină unde-i întuneric”, a spus preotul Cristian Boloș, președintele Crucii Roșii Satu Mare.

Evenimentul de vineri va include, evident, demonstrații de prim-ajutor, plus alte activități interesante și poate mai puțin cunoscute publicului larg.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente