CSM Volei Alba-Blaj a cucerit Cupa României la volei feminin pentru a cincea oară, după ce a învins-o pe CSO Voluntari 2005, cu scorul de 3-1 (25-22, 22-25, 25-21, 25-11), duminică seara, în finala desfășurată în Sala Polivalentă Alba Blaj.
CSM Volei Alba-Blaj a mai câștigat trofeul în 2017, 2019, 2021 și 2022.
Gazdele s-au impus după o oră și 54 de minute.
Amelie Rotar a fost cea mai bună jucătoare a echipei ardelene (29 puncte), dar prestații excelente au reușit Elizaveta Ruban (21), Drussyla Andressa Felix Costa (16).
De la Voluntari s-au remarcat Rodica Buterez (20), Suvi Kokkonen (16), Nikola Radosova (12).
CSM Volei Alba-Blaj și CSO Voluntari se vor înfrunta și în finala campionatului.