luni, iunie 24, 2024
AcasăsusCum vorbim cu elevii despre consumul de droguri? Greșelile pe care le fac...

Cum vorbim cu elevii despre consumul de droguri? Greșelile pe care le fac și părinții, și cadrele didactice 

Discuția cu elevii nu trebuie să se rezume la prezentări în care le spunem că “nu au voie să…”, a declarat directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), Aura Stănculescu, în cadrul dezbaterii “Cum vorbim despre consumul de droguri?”. Ideea a fost susținută de toți speakerii din cadrul evenimentului organizat joi, pe 16 mai, de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Fundația Tineri pentru Tineri, ca parte din apelul de finanțare #InStareSaAjut, dedicat inițiativelor dezvoltate de ONG-urile din România care vizează prevenția consecințelor negative asociate consumului de droguri în rândul adolescenților. Apelul face parte din programul În Stare de Bine susținut de Kaufland RomâniaCătălin Moise, fost consumator și actual Youtuber, spune că “acest “nu” din discursuri provoacă doar iritare”, iar Mugur Ciumăgeanu, lector universitar la Facultatea de Psihologie și Sociologie a UVT crede că “aceste campanii nu ar trebui adresate generic tinerilor, pentru că riscă să creeze curiozitate”.
  • La dezbatere au participat și Alexandra Miroslav, coordonator programe educaționale Fundația Tineri pentru Tineri, Ramona Costescu, președintă Asociația ALIAT, psiholog și psihoterapeut și Marian Ursan, lector universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Opiniile lor le puteți citi în articol

Într-o sală plină-ochi de tineri și părinți veniți să afle „Cum vorbim despre consumul de droguri?”, directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Aura Stănculescu a povestit că la început de an școlar, reprezentanții unei instituții au venit în fața elevilor cu prezentări în care erau doar mesaje de tipul: “Nu consumați”.

Nu așa ar trebui să fie discuția, cu PPT-uri în care le spui că nu au voie să… E bine și să le spui că nu, ei prind ideea că e o zonă de risc. Trebuie să îl înveți să aleagă, să se informeze, să caute sursa credibilă, unde să întrebe. Când e mic și nu poate să ia decizii e bine să stai lângă el și să îl ajuți, să îi faci desenul cu alternative și consecințe. Și îl ajuți, nu îi zici nu pe acolo, nu pe acolo, doar asta e calea pe care ți-o dau eu”, a explicat Aura Stănculescu.

“Eu sunt profesor în clasă și indiferent de ora pe care o am, trebuie să cunosc profilul lui psihologic [n. red. al elevului]. Ca profesor, trebuie să cunosc că la vârsta aceasta, că e de 5 ani sau 12 ani, trebuie să știu prin ce etape de dezvoltare trece el: are gândire critică, n-are gândire critică, ce înseamnă, cum e în relațiile sociale copilul acesta, cum e în relația cu familia? Dacă e adolescent, trebuie să știu dacă este curios prin definiție, îi place riscul, că grupul de prieteni e cel care conduce și mai trebuie să știu ceva: că eu, adult, trebuie să fiu cortexul lui prefrontal, până mai încolo când trece de școală pentru că deciziile pe care el le va lua acum nu sunt tocmai cele mai fericite și trebuie să stau lângă el în umbră, să îl ajut fără să fiu intruziv, fără să dau impresia că el e neștiutor și habar n-are. Nu trebuie să fac impresia aceasta atunci când vreau să construiesc. 

Nu trebuie să intru în competiție. Sunt greșeli pe care le fac și părinții, și cadrele didactice: încearcă să pară deștepți. Eu vă spun, ca mamă de adolescent, nu sunt deșteaptă. Eu am o experiență de clasă, citesc, mă informez, sunt foarte atentă la tot ce spune copilul meu, sunt foarte atentă la tot ce aflu despre grupul de prieteni, încurajez sinceritatea pentru că și eu la rândul meu ofer aceeași sinceritate. Aici e al doilea lucru de care noi trebuie să dăm dovadă, și părinți, și copii, și profesori: conectarea autentică cu ei. Dacă vreau să fac ceva care să te ajute, care să se potrivească, mă conectez în mod autentic și constant. Nu doar 5 minute, în care vorbim sincer și apoi ne uităm pe graficul de activități al clasei sau familiei și ne mai vedem peste 2 luni. 

Sprijinul nostru, ca adulți care oferim protecție în creșterea și dezvoltarea lor, trebuie să fie unul constant și autentic și trebuie să se bazeze pe cunoaștere. Pentru că această cunoaștere îmi dă putere, mă ajută să iau o decizie potrivită pentru ceea ce îmi doresc. 

Mai este un lucru pe care vreau să vi-l spun: sunt părinți care într-adevăr se sperie că ai lor copii o să o ia pe drumuri greșite, că o să fie rău. Dacă stai cu fricile tale de adult, că ai avut și tu o copilărie și i le proiectezi copilului, copilul clar nu va discuta cu tine pentru că nu ești un real ajutor, tu însuți ca adult ai nevoie de ajutor de specialitate.  

Suntem oamenii care ascultă, nu judecă, noi evaluăm, nu etichetăm

Școala, la momentul acesta, are profesori mai bine pregătiți și mai puțin pregătiți. Cred că și părinții sunt la fel. Din fericire, noi avem consilieri școlari foarte preocupați. Sunt aici, ocupă un sfert de sală, sunt colegii mei: oameni preocupați să învețe, să afle noi modalități de abordare a diverselor subiecte pe care discutăm în școală, cu copiii. Noi suntem oamenii care ascultă, nu judecă, noi evaluăm, nu etichetăm. Încercăm să fim sprijin pentru ei și încercăm să facem asta într-o modalitate cât mai potrivită pentru copii. Mai sunt profesori care sunt atenți la ei și, într-adevăr, merg la consilier și le spun du-te la clasa X, să vezi că e ceva în neregulă cu Vasilică sau Ionică. Mi se pare mie că… Pentru că el nu poate să-și dea cu părerea că ar fi ceva în neregulă, apelează la un om care s-a școlit mai mult pe zona asta și avem multe resurse. Dar nu-i avem pe toți. Unii sunt moralizatori în continuare și vin cu bățul (…) dar e și cazul în care profesorul e concentrat doar pe conținutul academic și atât: “nu mă interesează partea de educație!” Partea de educație o lăsăm fie dirigintelui – care dacă e de română sau mate s-a terminat – fie consilierului și atunci el săracul este măgărușul de școală care cară toată povara aceasta a intervenției educaționale, programe de prevenire, de intervenție.

Poate să-ți ia mult să te apropii de un copil, chiar un an de contact direct

La nivel instituțional, noi, în școală, avem parteneriate dar, sincer, eu prefer ONG-uri pentru că vin cu oameni mai puțin formalizați în discursuri cu limbaj de lemn și sunt mai vii și aproape de copiii din clase. Uneori poate să-ți ia mult să te apropii de un copil, poate chiar un an de contact direct, onest, asiduu, pentru a afla ceva, pentru a-l ajuta. Și atunci ONG-urile ne ajută prin voluntari, prin formările pe care le fac gratuit.

La începutul anului școlar am avut invitați de la ANA [n. red. Agenția Națională Antidrog] și colaborarea s-a concretizat în intervenții pe sectoare cu PPT-uri [n. red. prezentări pe calculator] pe care scria: “Nu consumați!”, etc. Nu am putut să mă uit. Nu așa ar trebui să fie discuția, cu PPT-uri în care le spui că nu au voie să… E bine și să le spui că nu, ei prind ideea că e o zonă de risc. Trebuie să îi înveți să aleagă, să se informeze, să caute sursa credibilă, unde să întrebe. Când e mic și nu poate să ia decizii, e bine să stai lângă el și să îl ajuți, să îi faci desenul cu alternative și consecințe. Și îl ajuți, nu să îi zici “nu pe acolo, doar asta e calea, cea pe care ți-o dau eu!”. 

Singurul discurs care există în societate vizavi de droguri este “NU”.  Nu… ce? Drogurile există și le consumă copii de 15 ani. E nevoie de discuții fără judecată și rușine

Aceeași idee a discursului pe care îl are statul român raportat la consumatori, l-a susținut și Cătălin Moise, YouTuber. Cătălin are două clipuri de câte o jumătate de oră în care încearcă să ofere cât mai multe informații pe înțelesul tuturor, mai ales al tinerilor, despre droguri pentru ca ei să știe pericolele la care se expun.

“Eu am găsit această carte a lui Judith Grisel, “Never Enough” [n. red. în traducere Niciodată nu e de ajuns. Neuroștiința și experiența dependenței“] și am citit-o. A fost pentru mine revelatoare pentru că îmi dădea foarte multe răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus eu atunci când consumam. Îmi amintesc că în urmă cu 10-15 ani căutăm informații. Eu consum, dar cum îmi afectează creierul? Și trebuia să recurg la forumuri în care erau diverși oameni, necunoscuți, și acumulam informații contradictorii și din acest motiv cartea a unit foarte bine aceste informații. Pentru mine a fost o rază de lumină și am vrut să împărtășesc asta.

Eu am făcut aceste două clipuri după cartea lui Judith Grisel, care a avut probleme foarte mari cu consumul de droguri la 20 și ceva de ani, în așa măsură în care a ajuns fără casă și trăia pe stradă, dar avea un sprijin în spate – părinții – la care a putut să se întoarcă și să devină neurolog (neuroscientist) și a făcut misiunea vieții ei să studieze cum afectează drogurile neurochimic și neuroștiințific. A pornit în această călătorie încercând să găsească leacul pentru dependență. Ea având experiența asta a scris cartea din postura omului care a consumat toate aceste lucruri și deloc moralizator și fără niciun fel de judecată de bine, de rău, de rușine. 

Acest “NU” din discursuri provoacă doar iritare

Este nevoie de genul acest de discuții, de genul acesta de ton ca de aer. Acest “NU” din discursuri provoacă doar iritare. Eu când căutam informații despre droguri nu aveam nici cel mai mic interes despre ce părere au alții dacă eu consum droguri, căutam doar să înțeleg cum funcționează. (…) Există niște informații extrem de importante care sunt puse preș atunci când singurul discurs care există în societate vizavi de lucrurile astea este NU.  Nu… ce? Că droguri există și le consumă copii de 15 ani. Deci nu ce? Spune nu la droguri …cine? Nivelul la care se poartă discuția la nivelul statului este incredibil de anacronic și criminal. 

Nivelul la care se poartă discuția la nivelul statului este incredibil de anacronic și criminal

Dacă statul român ar putea să scoată toate drogurile de pe piață, să nu existe niciun drog în această țară, de parcă ar putea orice stat să facă asta vreodată, atunci ar putea spune acest discurs, dar în condițiile în care n-a putut niciun stat niciodată să facă asta, în afară de, nu știu, poate Coreea de Nord să scoată drogurile de pe piață… genul acesta de discurs este dăunător și în România cu atât mai mult cu cât s-au înăsprit și mai tare pedepsele pentru consum de droguri. Și dacă nu știți așa numita Lege 2 mai, care a trecut anul trecut, presupune că judecătorii sunt obligați să dea pedepse cu executare pentru traficanți. 

Doar că în legea românească nu există niciun fel de definire a ce înseamnă traficant. Există un singur paragraf într-o o lege din 2000 în care califică absolut orice fel de activitate ca traficant și dacă cumperi două pastile de drog. Judecătorul te trimite obligatoriu la închisoare cu executare între 3-10 ani”, a spus Cătălin Moise.

La dezbaterea organizată de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Fundația Tineri pentru Tineri, ca parte din apelul de finanțare #InStareSaAjut, Alexandra Miroslav, coordonator programe educaționale la Fundația Tineri pentru Tineri, a pus accent pe modul în care tinerii își iau informațiile despre droguri și pe modul de comunicare cu tinerii pe acest subiect: “Să încercăm să îi înțelegem și să le oferim mai multă încredere și iertare“, a spus Alexandra.

Ce îi determină pe tineri să încerce droguri: “Nu mai este vorba doar de curiozitate, nu mai este vorba doar de a experimenta, ci mai degrabă despre a-și dori foarte tare să fie cineva

În momentul în care social media aduce practic foarte multe persoane publice cu expunere largă a trăirilor zilnice, tinerii uită de diferența de vârstă și își doresc să fie, spre exemplu, ca artiștii pe care îi văd pe social media. Dar de cele mai multe ori situația socială și contextul sunt foarte diferite și atunci apelează la fel și fel de soluții sau substanțe, astfel încât să poate simți oarecum diferit această inegalitate. Alteori vorbim despre anxietate, un fenomen care a luat amploare, nu doar înainte de pandemie, ci și după. 

sursă: edupedu.ro

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente