Toate lucrurile ţine-le la oarecare distanţă, numai sufletul apropie-l cât mai mult de Dumnezeu.
Dacă torni apă peste foc, nu vei mai avea nici apa nici foc.
Dacă doreşti averea altuia, o vei urî pe a ta şi pe amândouă le vei pierde.
Dacă te apropii tot aşa de mult de servitoare cât de soţie, nu vei avea nici servitoare, nici soţie.
Dacă bei adesea pentru sănătatea altuia, o vei pierde şi pe a ta.
Dacă numeri mereu banii altuia, tot mai puţini vei avea tu. Dacă numeri mereu păcatele altora, ale tale se vor înmulţi.
Dacă goneşti şi ajungi vulpea, vei întoarce cocoşul; însă dacă goneşti şi ajungi ursul, nu eşti sigur că te vei întoarce şi tu.
Tu știi care este sensul vieții tale?
Asistenta socială se duce, de pildă, să mângâie o femeie de 35 de ani cu cancer, care are şi trei copilaşi. Ce să-i spună? Dacă această mamă nu va fi ajutată să înţeleagă sensul adânc al vieţii, deznădăjduieşte, deoarece se gândeşte ce se va întâmpla cu copiii. Aceeaşi deznădejde ce-o are mama, o are şi asistenta socială, dacă n-a înţeles ceva mai înalt, sensul duhovnicesc profund. Dacă nu există mai întâi o întocmire mai profundă în sinea ei, nu poate ajuta corect, astfel încât să vină mângâierea duhovnicească la celălalt.
Ce trebuie să aibă cineva totdeauna în mintea sa, ca să facă voia lui Dumnezeu?
Să-şi aibă mintea sa la Dumnezeu. Să se gândească pentru ce am venit în viaţa aceasta. Aici n-am venit să le facem pe toate şi să ne aranjăm bine. Am venit ca să ne pregătim pentru cealaltă viaţă. Aşadar, mintea noastră trebuie să fie permanent acolo şi la orice ne ajută să mergem acolo. Prin înfruntarea cu bărbăţie a situaţiilor, prin nevoinţă smerită şi cu mărime de suflet, omul înţelege sensul vieţii duhovniceşti. Viaţa duhovnicească este bucurie, este petrecere duhovnicească. Ştiţi ce înseamnă petrecere! Să prindeţi sensul cel adânc al monahismului, nobleţea duhovnicească, sensibilitatea patristică. Sensul cel adânc al vieţii – nu al monahismului, ci al vieţii – toți oamenii sunt obligaţi să îl prindă. Dacă ar fi făcut aceasta, nimeni nu ar fi avut deloc parte de lucruri josnice, de nemulţumiri etc. Fiindcă există răsplata dumnezeiască să căutăm cum să scoatem vreo dobândă pentru acolo, iar nu cum să ne asigurăm aici demnitatea noastră şi cum să câştigăm cinstiri omeneşti.
Când omul se aranjează pe sine însuşi în viaţa cea adevărată, se bucură de toate. Se bucură că trăieşte, se bucură că va muri. Nu pentru că s-a îngreuiat de viaţa sa, ci se bucură că va muri şi va merge lângă Hristos.
–Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău,
–Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II
