Deputatul PNL Adrian Cozma a anunțat în plenul Camerei Deputaților sprijinul pentru un proiect legislativ care vizează simplificarea redactării hotărârilor judecătorești. Inițiativa are ca scop reducerea poverii birocratice din instanțe și accelerarea procesului de judecată, într-un context în care sistemul judiciar din România se confruntă cu un volum uriaș de dosare și resurse limitate.
„Instanțele de judecată sunt astăzi sufocate de zeci de mii de dosare, iar actul de justiție se realizează, din păcate, mult prea lent. Am susținut acest proiect pentru ca magistrații să se concentreze mai mult pe judecarea cauzelor și mai puțin pe aspectele birocratice”, a declarat Adrian Cozma.
Proiectul propune eliminarea din hotărârile judecătorești a unor pasaje detaliate, precum redarea exhaustivă a susținerilor părților, considerate neesențiale pentru motivarea deciziei finale. Potrivit deputatului, această schimbare ar degreva instanțele de muncă inutilă și ar permite o concentrare mai eficientă asupra fondului cauzelor.
„Susținerea părților nu are nici o importanță în conținutul hotărârii judecătorești. Sprijinim justiția, sprijinim românii, să li se facă dreptate. Vom susține orice proiect bun pentru justiție și pentru români”, a mai spus Cozma, subliniind angajamentul grupului parlamentar PNL față de reformele necesare în sistemul judiciar.
Inițiativa vine în contextul presiunilor crescânde asupra instanțelor, generate de numărul mare de dosare și de deficitul de personal. Prin reducerea birocrației, parlamentarii PNL urmăresc să ofere judecătorilor mai mult timp pentru analiza cauzelor și să contribuie la creșterea calității actului de justiție.


