marți, octombrie 8, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDeținuții sătmăreni scoși la lucru

Deținuții sătmăreni scoși la lucru

Biroul Educație din cadrul Penitenciarului Satu Mare organizează cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, o serie de activități în colaborare cu Primăria Satu Mare, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Inspectoratul Școlar. Astfel, în penitenciar vor avea loc activități de informare a deținuților cu privire la importanța protejării mediului și dezbateri cu privire la modul de folosire sau irosire a resurselor naturale de către om.

Luni 20.03.2017, un grup de 10 deținuți vor vizita sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare după care vor participa la o activitate de igienizare a digului râului Someș. În baza acordurilor de parteneriat și a bunei colaborări existente între unitatea penitenciară și instituțiile mai sus amintite, periodic se organizează activități de acest fel în diverse zone din oraș.

La aceste activități sunt selecționați deținuți din regimurile semideschis și deschis, care au un comportament corespunzător pe toată durata pedepsei și manifestă interes pentru activitățile educaționale. Se urmărește menținerea legăturii cu comunitatea, implicarea altor instituții în procesul de reinserție socială a deținuților, precum și cultivarea unui comportament prosocial.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare