Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, a câştigat duminică turul al doilea al alegerilor prezidenţiale la o diferenţă de 10 procente faţă de contracandidatul ei, Alexandr Stoianoglo, susţinut de forţele proruse, însă acest rezultat a fost posibil graţie voturilor din diasporă, unde a existat o mobilizare fără precedent. Alegătorii rămaşi în Republica Moldova l-au preferat totuși pe Alexandr Stoianoglo.
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunţat luni dimineaţă că procesul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat inclusiv în diaspora.
A fost un proces care a început duminică la ora 0.00, la Tokyo, şi s-a încheiat luni dimineaţa, la ora 6.00, ora Chişinăului, cu ultimele patru secţii de vot, deschise în SUA şi Canada.
Diaspora a făcut diferența
Votul de pe teritoriul Republicii Moldova, unde toate datele au fost procesate, arată că Stoianoglo a fost preferat de 51,19 la sută dintre alegători, în timp ce Maia Sandu are 48,81 la sută din voturi.
Alexandru Stoianoglo, care a fost susţinut de Partidul Socialiştilor (din Republica Moldova), după cum arată datele CEC, a câştigat alegerile prezidenţiale pe plan intern, unde numărătoarea a fost finalizată. Maia Sandu l-a învins pe seama votului din secţiile de votare din străinătate.