joi, martie 28, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDin 2014 vom plăti mai puțin pentru timbrul de mediu

Din 2014 vom plăti mai puțin pentru timbrul de mediu

De la anul vom plăti mai puțin pentru timbrul de mediu, care înlocuiește vechea taxa auto. Acesta se calculează pe baza cursului de schimb valutar leu/euro stabilit de Banca Centrala Europeana (BCE) în prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent și este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Astfel, cursul afișat luni de BCE, în funcție de care se va stabili cuantumul timbrului de mediu, este cu 1,63% mai mic decat cel actual.

Timbrul de mediu, care înlocuiește taxa de poluare pentru autovehicule, pe care îl vom plăti în 2014 se calculează în funcție de cursul leu/euro publicat de BCE pe 1 octombrie 2013.

Într-un document elaborat de Ministerul Mediului se arată că taxa va rămâne la aceleași cote pentru mașini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, mașini hibride și electrice, nu va fi plătit nimic.

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 și cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru mașinile non-euro, Euro 1 și Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuși mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste mașini au o durată scurtă de funcționare și, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Fiscul va calcula suma reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule și va emite decizia privind stabilirea sumei în cel mult două zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, iar pentru autovehiculele în leasing termenul este de maxim cinci zile, potrivit unui proiect de ordin al ANAF.

Taxa va fi însă calculată diferit pentru mașinile cu motoare pe benzină și pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declarații ale ministrului Mediului. Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcție de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru față de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a mașinii sau documentele de omologare.

Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piața din România sau la prima transcriere, dar nu și în cazul tranzacțiilor civile (moștenire sau partj).

Conform Ordonanței de Urgență privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, în noua formulă de calcul, timbrul de mediu menține cote similare celor din prezent pentru tehnologia Euro 5 și mărește cotele pentru tehnologiile Euro 4 și Euro 3.

Pe de altă parte, pentru mașinile cu motorizări non-Euro, Euro 1 și Euro 2, valoarea timbrului de mediu va scădea față de nivelul cuantumului actual.

Timbrul de mediu 2013 se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro 5, Euro 4 și Euro 3 formula de calcul ia în proporție de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 și Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică.

Pe de altă parte, taxa crește pentru mașinile Euro 3 și Euro 4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb, ‘emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul mașinilor pe motorină’.

Practic, în calculul taxei se va ține cont numai de emisiile de CO2 ale autovehiculului, valoare ce va fi înmulțită cu valoarea în euro a fiecărui gram și cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcție de vechime. Vechimea autovehiculului se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia, se precizează la articolul 6, alineatul 5 al Ordonanței.

Un element de noutate adus de ordonanța adoptată de Guvern în data de 19 februarie este că persoanele care doresc să cumpere mașini electrice vor beneficia de un ecotichet în valoare de 2.500 de euro.

Totodată, vor plăti noua taxă toate instituțiile publice, cu excepția autovehiculelor aparținând Salvării, Pompierilor, Corpului Diplomatic, dar și a persoanelor cu handicap, Forțelor Armate, Poliției, Jandarmeriei, forțelor de securitate ale statului. Pe de altă parte, nu vor mai plăti timbrul de mediu cei care au achitat acest tip de taxă în anumite forme.

Persoanele care au dat statul român în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal și cărora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum și cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei vor plăti noul timbru la prima vânzare a mașinii. Pentru mașinile revândute în afara României, statul va returna o taxă reziduală, calculată în funcție de perioada de utilizare.

Potrivit noului sistem de taxare, în cazul unui automobil Volkswagen Polo, cu motorizare de 1,5 cmc, diesel, Euro 3, fabricat în 2001, timbrul de mediu va fi de 576 euro, iar pentru același automobil, fabricat în 2000, cu aceeași motorizare și nivel de poluare, dar pe benzină, timbrul va fi de 425 euro.

Pentru un autoturism Polo nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, timbrul de mediu pentru benzină va fi de 60 euro, iar pentru motorină de 36 euro.

Pentru un Ford Fiesta , fabricat din 2003, cu nivel de poluare Euro 3 și motor de 1,4 cmc, timbrul de mediu va fi pentru diesel de 823 euro, iar pentru benzină de 933 euro.

În cazul unui Logan Sandero nou, Euro 5, cu motor de 1,2 cmc, pe benzină se va plăti un timbru de mediu în valoare de 109 euro, iar pentru un autovehicul de același tip, dar cu motrină și motor de 75 CP se va plăti un timbru de 52 euro.

Pentru un automobil Dacia Duster nou, cu motor de 1,6 cmc, pe benzină, timbrul de mediu va fi de 269 euro, iar pentru unul cu motor diesel de 110 CP, timbrul va fi în valoare de 119 euro.

De la plata timbrului de mediu vor fi exceptate autovehiculele misiunilor diplomatice, persoanelor cu dizabilități, forțelor armate, forțelor de securitate a statului, jandarmeriei, poliției, ambulanțele, autovehiculele hibride și electrice, cele istorice sau destinate competițiilor sportive, precum și cele donate autorităților statului cu titlu gratuit.

Sunt scutite, de asemenea, autovehiculele dobândite prin moștenire în cazul în care aceasta a intervenit în intervalul de doi ani de la data deschiderii succesiunii.

Ministrul Mediului precizează că instituțiile administrației publice vor trebui să plătească noul timbru de mediu pentru autovehiculele din parcul propriu, nemaifiind scutite de la această taxă.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente