miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDocumentele pentru pașapoarte pot fi depuse și la sfârșit de săptămână

Documentele pentru pașapoarte pot fi depuse și la sfârșit de săptămână

pasaport

Ca urmare a demersurilor întreprinse de către conducerea Instituției Prefectului-Județul Satu Mare, aprobate de autoritățile de la nivel național, în acest sfârșit de săptămână, angajații Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Satu Mare vor deservi populația, conform unui program special.

Astfel, persoanele care solicită eliberarea documentelor de călătorie se vor putea prezenta la sediul instituției de pe strada Petofi Sandor nr. 32 din municipiul Satu Mare și sâmbătă, respectiv duminică, între orele 08,00 și 14,00. Conform aprobărilor în vigoare, pe lângă programul normal de lucru, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Satu Mare se va lucra cu publicul și în zilele de 13-14 august, dar și de Sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului”, în 15 august. După caz, acest program special se va aplica și în următoarele weekenduri.

Reamintim cuntumul taxelor care trebuie achitate pentru eliberarea actelor de călătorie, astfel:

• Taxa pentru eliberarea pașaportului simplu electronic cu valabilitatea de 3 ani – 258 RON;

• Taxa pentru eliberarea pașaportului simplu electronic cu valabilitatea de 5 ani-283 RON;
• Taxa pentru eliberarea pașaportului simplu temporar-219 RON;

• Taxa pentru eliberarea adeverinței privind dreptul la libera circulație în străinătate – 22 RON;

Plata se poate face:

• on-line in sistem internet-banking ( de la orice bancă unde persoana are cont bancar, prin virament către conturile unice aferente celor două servicii publice comunitare);

• numerar la: casieriile Trezoreriei Municipiului Satu Mare, Piața Romană nr.3-5
• casieria Instituției Prefectului Jud. Satu Mare, Piața 25 Octombrie, nr.1, jud. Satu Mare;
• mandat poștal;

• Cont eliberare pașaport : RO16TREZ546502602X011501

De menționat că la casieriile CEC Bank nu se mai efectuează plăți în acest sens.

Informații suplimentare despre actele necesare pentru eliberarea pașaportului se găsesc pe pagina de internet a instituției Prefectului-Județul Satu Mare, la www.prefecturasatumare.ro, secțiunea Pașapoarte.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente