Faptele din dosarul „10 august” se vor prescrie pe 10 octombrie 2026, ceea ce înseamnă că nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere pentru violențele din 2018. Deși au trecut peste opt ani de la intervenția în forță a Jandarmeriei, dosarul se află abia în faza de apel, următorul termen fiind stabilit pentru 13 octombrie, la trei zile după prescripție.
Magistrații vor constata doar încetarea răspunderii penale, astfel că foștii șefi ai Jandarmeriei nu vor mai putea fi sancționați pentru acțiunea din 10 august 2018, când – potrivit datelor din dosar – au fost folosite 63 de grenade acustice, 316 cartușe, 489 de grenade lacrimogene și opt pulverizatoare cu substanțe iritante.
Dosarul fusese clasat în 2020, dar a fost redeschis la presiunea victimelor. Cu toate acestea, după peste 80 de termene, Tribunalul Militar i-a achitat în iunie pe Sebastian Cucoș, Laurențiu Cazan și Cătălin Sindile.
Din 312 persoane constituite părți civile, doar patru au primit daune morale între 5.000 și 25.000 de lei, iar cererile de despăgubiri materiale au fost respinse. Atât Parchetul Militar, cât și peste 100 de persoane vătămate au atacat decizia cu apel.
Curtea Militară de Apel a amânat judecarea apelului pentru 13 octombrie, când faptele vor fi deja prescrise, blocând definitiv posibilitatea unei condamnări.


