sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareDouă localități sătmărene și-au schimbat statutul

Două localități sătmărene și-au schimbat statutul

Orașul Tășnad din județul Satu Mare a fost atestat ca stațiune turistică de interes național. De asemenea, comuna Vama a fost atestată ca stațiune turistică de interes local.

În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, localitățile Tășnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât și Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crișul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) și Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraș-Severin) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național.

Totodată, având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.

Pe termen lung și mediu, atestarea localităților mai sus menționate ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă.

De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente