vineri, mai 3, 2024
AcasăsusDrog vândut și extrem de periculos, inhalat prin țigările electronice.

Drog vândut și extrem de periculos, inhalat prin țigările electronice.

Peste 100.000 de dispozitive de vapat care conțineau canabis sau HHC, noul „canabis legal”, au fost produse și comercializate în rândul copiilor și tinerilor de către o grupare din Iași, cu ramificații în toată țara. Membrii grupării ar fi produs și comercializat dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) care conțineau substanțe cu efecte psihoactive. HHC este primul canabinoid semisintetic raportat în UE, iar Centrul European de Monitorizare pentru Droguri și Dependențe atrăgea atenția asupra efectelor acestuia, însă în România nu este interzis.

Un drog nou și extrem de periculos, care este inhalat prin țigările electronice, face ravagii în Londra. Cinci adolescenți au ajuns la spital, iar o fată a fost băgată în comă de medici, pentru a supraviețui.

Drogul „Spice”, distribuit prin țigările electronice, este folosit de copii de numai 12 ani, la școală.

Cinci adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani au fost transportați de urgență la spitalul din Eltham, în sud-estul Londrei, după ce au inhalat o țigară cu Spice.

Unul dintre tineri a fost băgat în comă indusă de medici, după ce tinerii au fost pe punctul de a-și pierde cunoștința, cu vărsături și confuzie, arată publicația The Sun.

Tinerii ar fi folosit un dispozitiv de vapat reîncărcabil care conținea un lichid albastru, într-un cartuș argintiu și negru etichetat Vaporesso.

Recent, alți doi tineri s-au îmbolnăvit după ce au folosit un vape cu aromă în Merton, în sud-vestul Londrei. Este posibil ca cei doi să nu fi știut că țigareta de unică folosință, etichetată Lemonade Vape Cookies, conținea Spice.

Drogul Spice, fabricat în laborator, a fost conceput pentru a imita efectele canabisului, dar poate avea efecte foarte diferite.

Simptomele includ amețeli, dificultăți de respirație, dureri în piept, palpitații cardiace, convulsii, paralizie temporară. De asemenea, drogul a fost asociat cu paranoia, gânduri sinucigașe, psihoză și leziuni renale acute.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente