sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocaleStiri Satu MareEcaterina Andronescu: Simularea examenelor pentru elevi este absolut necesară

Ecaterina Andronescu: Simularea examenelor pentru elevi este absolut necesară

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, în Parlament, că simularea examenelor, criticată în spaţiul public, este necesară pentru a nu mai avea situaţii precum cele din anii trecuţi, în care mulţi elevi nu au promovat examenele de evaluare sau de Bacalaureat.

„Simularea examenelor pe care foarte mulţi dintre dvs aţi criticat-o cred că este absolut necesară, pentru că nu putem să mai acceptăm situaţiile cu care ne-am confruntat în anii trecuţi, situaţii în care un număr important de elevi nu trec măcar cu nota 5 examenul de evaluare sau nu trec examenul de Bacalaureat. De aceea, întorcându-ne la lege, am impus pregătirea elevilor prin ceea ce am numit pregătire remedială prevăzută de lege, pentru că legea spune 75% din activitatea didactică este destinată predării şi evaluării, restul de 25% din orele prevăzute în program sunt alocate pentru pregătirea remedială pentru consolidarea cunoştiinţelor”, a declarat Andronescu.

Aceasta a spus că învăţământul dual este calea de urmat pentru întreg învăţământul profesional.

„Cred că trebuie să profităm şi de interesul pe care îl au agenţii economici. Am văzut şcoala de la Braşov în care agenţii economici au investit 2,5 milioane euro şi aceea este direcţia în care trebuie să mergem integral cu şcoala profesională şi cu liceul tehnologic. Sunt multe oraşe din ţară care, pe modelul şcolii de la Braşov, îşi construiesc şcoli din această categorie duală. Nu am desfiinţat niciodată şcoala profesională, care se poate desfiinţa doar prin lege şi niciodată n-am arătat că fac din bugetul Ministerului cheltuieli iresponsabile”, a mai afirmat ministrul Educaţiei.

Membrul Executivului susţine că elevii din sistemul de învăţământ suferă din cauza unei societăţi dezbinate.

„Consider că dacă ne uităm cu mai mare atenţie la ceea ce se întâmplă în învăţământ, învăţământul chiar poate să fie sistemul care ne uneşte într-o societate extrem de dezbinată. Elevii din şcoală sunt într-o suferinţă din cauza acestei dezbinări. De aceea n-am să fac niciodată lucrul acesta”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ea s-a referit la o viitoare lege a învăţământului prin care să fie stabilită clar viziunea pe care actul normativ trebuie să-l dea sistemului.

„Ne-am angajat cu o viitoare lege a învăţământului. Vom lua în considerare toate opiniile care vor fi exprimate public, dar în primul rând va trebui să stabilim cât se poate de clar obiectivele şi viziunea pe care legea trebuie să o dea sistemului de învăţământ. Ce fel de personalitate vrem să pregătim în şcolile noastre pentru societatea viitoare?”, a afirmat ministrul Educaţiei.

De asemenea, ea a prezentat şi situaţia structurală şi bugetară a Ministerului în general.

„Anul acesta avem 2,87 milioane de elevi faţă de 4,3 milioane în urmă cu 15 ani. Este o realitate tristă. În sistemul de învăţământ avem 6.138 de şcoli, cu personalitate juridică, şi 11.205 structuri şcolare. În ceea ce priveşte corpul profesoral, dacă acum 15 ani aveam 250.000 de cadre didactice, azi avem 215.000, 24.000 de cadre didactice auxiliare şi 52.000 din categoria personalului nedidactic. În ceea ce priveşte învăţământul superior, cifrele arată că avem 449.000 de studenţi şi 22.000 de cadre didactice. Bugetul de anul acesta este, după opinia mea, un buget care arată intenţia de a avea mai multe proiecte pentru sistemul de educaţie. Este un buget care însumează 5,5% din PIB. El este cuprins din 39 de miliarde pe care le avem în bugetul nostru, cărora li se adaugă alte 17 miliarde pentru infrastructura şcolară, suma aceasta fiind înregitsrată în bugetul MDRAP. Banii pentru salarii sunt, cu asigurarea creşterilor salariale respective, sunt prevăzute aceste sume, aşa cum sunt prevăzute sumele cu care acoperim datoriille pe care le avem faţă de sistemul de învăţământ. Este vorba de hotărâri judecătoreşti rămase definitive până la 31 decembrie. Bugetul prevede 65 milioane din bani necesari şi suficienţi pentru a rezolva problema grupurilor sanitare pentru cele 1.486 de şcoli, dintre care 141 sunt şcoli cu personalitate juridică”, a prezentat ministrul Educaţiei Naţionale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente