Acum, la sfârșitul așa-zisei ”epociTraian Băsescu” sunt la modă evaluările. Și, cum moda este tiranică în felul ei,nu avem cum să ne sustragem nici noi exigențelor pe care aceasta ni le impune.Cu o oarecare teamă de lucru deja-vu, vom purcede și noi la o încercare debilanț sumar al al unei prezențe și a unei activități care s-au întins pe unîntreg deceniu din istoria noastră recentă.Vom purcede prin a formula câtevaobservații, fatalmente empirice, asupra tipului uman și a temperamentului unuipersonaj destul de complex, totuși, în elementaritatea lui, întrucât eleexplică cel puțin unele dintre acțiunile lor precum și unele dintre raportărilenoastre la ele.Traian Băsescu a fost una dinipostazierile noțiunii de lider, spontan și instituțional totodată, născutpentru această ipostază pe oricare din palierele pe care se va fi aflat la unmoment dat. Comandant, ministru, președinte de partid, primar-general, etc. Nu suntposturi aleatorii și nici rod al norocului care s-ar fi ținut scai de el, ciîmpliniri ale unui destin personal.A fost un bărbat puternic,autoritar, făcut să comande, să domine pe cei din arealul său de acțiune, un omde acțiune, prea puțin dispus la petractări prelungite, la demersuridiplomaticești, la finețuri și politețuri salonarde, care nu sunt necesare pe onavă de linie, dar sunt inevitabile în cea mai înaltă demnitate a statului. Afost, din această perspectivă, el însuși dominat de un exces de virilitate,care l-a făcut să aibă o prea lejeră spontaneitate, reacții nestăpânite, otendință de a se manifesta la modul necenzurat în unele situații. Și, printrealtele, de a nu se încurca prea mult cu unele reglementări sau cutume care i-arfi îngrădit plaja sa de acțiune. A fost mai mult un comandant decât unpreședinte.Să începem cu cele bune! A avut,așa cum încep să recunoasă și unii dintre detractorii de odinioară și, notabene, electoratul care l-a dezavuat într-vreme, merite incontestabile care îlplasează pe primul loc în galeria președinților de după 1989.A desăvârșit integrareaeuro-atlantică, întemeind și o Axă de securitate esențială, parteneriatul cuSUA care iată, oferă o umbrela se securitate în fața colosului mereu hrăpărețși arogant de la Est. România a început să conteze în concertul mondial șieuro-atlantic. A eliberat justiția din presiunea și chingile în care eraîncătușată dinainte și după 89. Iar promisiunea cu țepele începe să fieîmplinită, iar cei care s-au dedat la rapturi imense din avera publică încep săguste deliciile penitenciarelor. A întreprins lucruri palpabile pentru intrareaîn legalitate a serviciilor desecretizând arhivele fostei securități șicondamnând public abuzurile ei binecunoscute. (Spre deosebire de un altpreședinte care s-a căinat doar că a fost învins de servicii. De, chestiune de „cojones”!)În sfârșit, a fost un președinte competent, de la utilizarea limbii române,până la chestiuni mai complicate de ordin economic sau politic. Un om care știece vorbește și cu ce se mănâncă lucrurile din aria sa de competențe.Cele rele, sau, mă rog, mai puținbune sunt și ele destul de consistente. Chiar dacă, în opinia noastră suntdeparte de a anula meritele mai sus menționate.Putem vorbi de unele tentative dea abuza de atributele funcției în sensul exacerbării conceptului de președinte-jucătorpână la sau peste limitele constituționale. Care oricum nu au justificat defelcele două tentative abuzive de demitere. Se mai poate vorbi de o lipsă definețe, de diplomație și simț al măsurii și nuanței în unele dintre demersurilesale. De incapacitatea de a relaționa oportun și durabil cu unii dintre consilieriibine intenționați și competenți pe care i-a avut și care l-a părăsit dinaceastă cauză. De unele relații nepotrivite care i-au dăunat imaginii și aualimentat atacurile detractorilor. Printre ele, binecunoscuta Elena Udrea, darși destui alții.Să nu uităm totuși că acest om afost atacat permanent cu mijloace uneori josnice mai mult și mai consecventdecât oricine altcineva până la limita în care băsismul era un cuvânt de ocară,iar virusul anti-băsismului disipat în principal de trustul infractoruluiVoiculescu devenise un fel de religie obligatorie. Reacțiile excesive fiindastfel expresia unui instinct de apărare.Desigur, doar viitorul va limpeziși va discerne bilanțul final al celui care a fost timp de un deceniuPreședintele României. În ceea ce ne privește rămâne cum am precizat în titlu.Mihail Fodor
- Advertisment -