A fost un mare Rege. A fost Regele Marii Uniri din 1918. A fos Regele reformei agrare și al Constituției din 1923. A fost un Rege iubit și respectat. Și-a însușit idealurile României și le-a îndeplinit. În 1928, a fost publicată cartea Cuvinte Înțelepte ale Marelui Rege Ferdinad I al României, din are prezentăm o parte din gândurile și cuvântările Majestății Sale.
Când privesc înapoi la șirul atâtor fapte mărețe, pilde și dovezi vii ale puterilor neamului românesc, cum să nu fiu mândru că soarta M-a adus în această frumoasă țară, înzestrată cu atâtea daruri și cu mare viitor!
Din „Cuvântare la Academia Română”, 16 Martie 1890
Desigur, nu clădirea, ori cât de măreață, face meritul unei școale. Munca încordată și dragostea adevărului, acea flacără nemistuită care însuflețește pe școlar și pe învățător a făcut să iasă descoperiri minunate și frumuseți neperitoare din cele mai smerite lăcașuri.
Din „Cuvântare la punerea pietrii de temelie a palatului Universității din Iași”, 23 Mai 1893
Înființarea industriei naționale și silințele ce se depun pentru înflorirea ei este, în același timp, o sarcină grea, dar și frumoasă. Comparând industria noastră cu a altor țări negreșit că vom găsi că ea este încă în tinerețe însă, privind bogăția pământului nostru, vom vedea că el ne dă mijloace puternice pentru a o desvolta.
Din “ Cuvântare la deschiderea expoziției cooperativelor din București”, 29 august 1894
Patriotismul nu stă în cuvântări sonore și pompoase, ci în lucrări sistematice și de lungă răbdare.
Din „Cuvântare la desvelirea statuii lui Barbu Știrbei-Voevod” , Decembrie 1912
… numai printr-o neîncetată propășire se poate asigura viața trainică a unui popor.
Din „Ședința Adunării legiuitoare întrunite”, 28 septembrie 1914
În rodnica Domnie care face mândrie istoriei noastre, primul Rege al României a găsit cel mai puternic sprijin în unirea tuturor Românilor în jurul Tronului, ori de câte ori împrejurări mari impuneau această datorie. Sunt sigur că, însuflețiți de același înalt patriotism, Românii vor ști și în viitor să dea Tronului și Țării, unirea în cuget și în acțiune, care este singura chezășie a unei sănătoase propășiri naționale.
Din „Ședința Adunărilor legiuitoare întrunite”, 28 Septembrie 1914
Ca fiecare om, ca fiecare popor, așa și fiecare instituție trebuie să aibă, înaintea ochilor și, înaintea minții, un ideal. Știu bine că idealul, când e vorbă de știință, rămâne totdeauna o dorință, dar prin muncă încordată, tot vom putea ajunge până la un înalt grad de perfecție și mi se pare că, faptul că invențiunile, descoperirile, ne deschid nouă orizonturi, fac știința atât de atrăgătoare și ne împing mereu înainte, nepermițându-ne să ne oprim la jumătatea drumului.
Din „Cuvântare la Academia Română”, 29 Maiu 1915
Un popor care cinstește memoria marilor săi bărbați, se cinstește singur.
Din „Scrisoarea către Președintele Consiliului de Miniștrii, la un veac de la nașterea lui C.A.Rosetti”, 5 iunie 1916
Sângele vărsat de vitejii noștri ostași este legătura cea mai sfântă și cea mai tare care poate uni pe Suveran de poporul său iubit, cu care nu are decât un singur gând și un țel.
Din „Cuvântare către Senat”, 13 Decembrie 1916
A porunci e ușor, a porunci și conduce bine e greu, cere voință de fier și un caracter de oțel ca să căpătați încrederea și chiar prietenia acelor pe cari îi veți comanda.
Din „Cuvântare către absolvenții școalelor de artilerie”, Iași, 25 Martie 1917
Oricât am suferi, trebuie să urmăm soarta și să asigurăm menirea neamului nostru.
Din „Proclamație către poporul român”, Iași, 14 August 1917
Liberi și uniți, o viață sănătosă și puternică se asigură întregului popor român.
Din „Proclamație la mobilizarea Armatei Române” Iași, 27 Octombrie 1918
Prin suferințele noastre vom câștiga dreptul la viață Românilor de pretutindeni, singura viață care are preț pentru noi toți.
Din „Proclamație către poporul român”, Iași, 14 august 1917
Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, bazate pe principii democratice, cari sunt o chezășie pentru desvoltarea firească a unei vieți sănătoase, ele sunt cimentate prin credință nestrămutată a unui șir întreg de generații, de apostoli ai idealului național, ele sunt și sfințite prin sângele vitejilor Mei ostașii, cari au luptat și au murit pentru unire.
Din „Cuvântare la masa din ziua înmânării actului de unire de la Albă Iulia”, 1 Decembrie 1918
Semințele aruncate cu credință și cu dragoste în ogorul înțelenit al culturii românești, în curgere de jumătate de veac, și-au adus rodul însutit. Iar lupta pentru unitatea limbii ne-a condus, prin vitejia ostașului român, la sfărâmarea granițelor vitrege dintre frați și la întregirea Statului Român în hotarele sale firești, până la marginile graiului românesc.
Din „Cuvântare la Academia Română”, 14 Mai 1919
Aruncând privirile asupra istoriei noastre, rămânem uimiți cum neamul românesc a putut ieși biruitor din atâtea greutăți, din atâtea primejdi, și cum n-a fost înghițit de prăpastia ce adeseori se deschidea în drumul lui. Citind și recitind, însă, poezia populară, găsim cheea acestei extraordinare puteri de împotrivire. În doinele și cântecele lui se oglindește toată durerea acestui popor, care cu atâta trudă s-a luptat cu vremurile întunecate ce stânjeniau sborul lui spre soare, dar în clipele de cea mai neagră restriște, tot din poezia populară trăgea nădejdea într-un viitor mai fericit; în ea găsea forțe nouă, cari îl îmbărbătau în lupta uriașă pentru existență. În ea se putea citi, ca într-o carte deschisă, toată gândirea, toată simțirea, întraga filozofie atât de simplă și totodată atât de adâncă a unui popor care azi, ca plugar, trage brazda cea adâncă în ogorul său, punând într-ânsa toată nădejdea anului, mâine ca ostaș credincios Țării și Tronului, făcând scut din pieptul său, luptă și moare ca un erou, cu un zâmbet pe buze. I-am urmat la munca pașnică pe acești copii ai unui sol roditor și am admirat răbdarea lor; i-am văzut în luptă și am binecuvântat avântul lor; dar, când pe front am ascultat doinele lor, atunci în inima Mea s-a înfipt încă mai tare convingerea nestrămutată că, un popor care în toiul luptei își tălmăcește cugetul și simțirea în versuri, un atare popor nu poate pieri.
Din „Cuvântare la Academia Română”, 14 Mai 1919
