Citându-l pe George Bacovia voi spune că începerea anului școlar reprezintă „o nouă suferință, pe vechile dureri”. Am atras atenția în nenumărate rânduri că actualul sistem de învățământ din România este asemeni unui start ratat în care orbul nu vede ce aude șchiopul, iar mutul tace de nu se mai oprește.
Festivitățile de astăzi sunt la fel de insipide ca și cele din urmă cu 50 de ani. E drept, au dispărut lozincile revolute ale limbii de lemn, dar au apărut altele noi la fel de idioate, cele ale limbajului de plastic.
Se țin cuvântări frumoase se dau flori, dar de mâine, abisalul plictis al unui sistem educațional degradat își va pune amprenta pe tot și pe toate. De fapt, rezultatele examenelor de bacalaureat arată nemilos că mai mult dintre jumătate dintre copii fac 12 ani de școală, aproape degeaba.
În această îndelungă perioadă, mulți dintre ei nu învață nici măcar să scrie corect în limba lor maternă, ca să nu mai vorbim de redactarea unei fraze cu minimă logică.
Este de-a dreptul revoltător faptul că de ani de zile, acest eșec educațional se reportează, asemeni sumelor necâștigate de la loto, umflând amenințător masa tinerilor fără niciun căpătâi în societatea de astăzi.
În 12 ani de școală, un elev ar trebui să-și însușească nu doar cunoștințe minimale, ci să aprofundeze și să dobândească deprinderi clare, care să-i folosească în viață.
Visăm un viitor mai bun, dar nu mișcăm un deget pentru ca premisele acestuia să se concretizeze odată și odată.
Ce viitor poate să-i asigure României, o generație în care mai mult de jumătate a reprezentanților săi, sunt ratați chiar înainte de a intra cu adevărat în viață?
Ce speranțe poate avea o țară care nu a găsit căile pragmatice spre o educație reală?
Învățământul nostru se află, ca și țara aceasta de altfel, într-un colaps fără precedent. Olimpicii noștri de aur, la drept vorbind, doar câțiva la număr, nu au cum să amorseze o uriașă armată neinstruită și prost dotată.
Efectele acestui dezastru vor fi și mai vizibile în anii care vin. Un tânăr care la 19 ani și-a ratat examenul de maturitate, nu va reuși poate niciodată să treacă acest hop, rămânând blocat în vreo văgăună existențială fără ieșire.
Atâta vreme cât 12 ani din viață se pulverizează instantaneu pe o listă a respinșilor, nu cred că putem vorbi despre o normalizare a sistemului de învățământ.
Ca o mașină oarbă cu sistemele de comandă și ghidaj compromise, Ministerul Educației Naționale a înlocuit sistematic, coordonarea și comunicarea în teritoriu, cu situații și rapoarte infinite, indigeste și inutile.
Inspectoratele Școlare Județene s-au transformat în simple manufacturi de ticluit bilanțuri și statistici care nu folosesc nimănui la nimic.
Există în Învățământ o uriașă birocrație secretată de niște imbecili din minister care nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în învățământul românesc.
Pe de altă parte, sunt în țară sute de unități de învățământ din mediul rural renovate la standarde europene și închise imediat după inaugurare, din lipsă de copii. Cine și de ce a demarat acest catastrofal program de investiții, nici nu mai contează.
Un amar paradox face că în același timp să funcționeze alte câteva mii de școli dărăpănate și puchinoas , care nu asigură nici măcar condițiile minimale de desfășurare a procesului instructiv – educativ.
Sunt adevăruri dureroase, dar pe care nimeni nu vrea să le ia în seamă, întărind astfel vocația sinucigașă a unui neam care găsește mai multe temeiuri identitare în posaca și depresiva baladă „Miorița” decât în orice cânt eroic mobilizator.
Astăzi începe școala și nimeni nu vede că ea de fapt, este sfârșită demult…
Felician POP
