Din când în când, problema identitară, puseele naționaliste, sunt scoase de la naftalină și aerisite prin discursuri patriotarde de toată jena.
Mai zilele treute, președintele României, Traian Băsescu, s-a găsit să felicite guvernul slovac pentru măsurile luate împotriva minorității maghiare din această țară.
Defapt, discursul prezidențial a alunecat în ultima vreme tot mai periculos, înspre o revigorare a unui patriotism extrem de primitiv și populist.
Socoteala vicleanului marinar a fost cât se poate de simplă: în orice țară, cât de dezvoltată ori democratizată ar fi ea, tot există cam zece la sută din alegători care rezonează total la astfel de impulsuri gregare.
La noi, electoratul naționalist și-a îndreptat în mod tradițional votul către PRM și mai nou spre PP-DD.
Cum PRM este deja un partid aflat undeva sub 1 %, iar cel al lui Dan Diaconescu se află și el în cădere liberă, cineva trebuie – nu-i așa? – să acroșeze rapid electoratul acestora, ajuns oarecum, de izbeliște.
Și iată că s-a găsit tocmai prezidentul român să apuce această ciozvârtă și s-o convertească la Mișcarea Populară.
Desigur, Traian Băsescu nu este un șovin, interesul lui este unul pur electoral, izvorât pur și simplu dintr-un calcul.
Și atunci când e vorba de calcul politic, este evident că în ecuația asta nu încape morala sau bunele maniere.
Pentru Băsescu este la fel de ușor să fie cel mai înfocat naționalist precum îi este să fie cel mai ardent pro european, oricum nu crede nici în una, nici în cealaltă.
Numai că istoria a demonstrat că acest tip de derapaj, poate lesne deveni fatal. Normal, nea Traian nu are de unde să știe cam la ce poate să se aștepte, deoarece în „Levantul” lui „Cărtărăscu”, carte pe care șeful statului o tot buchisește de peste un cincinal, nu scrie nimic despre toate acestea.
Pe malul Dâmboviței, politica nu o fac indivizii fini și rafinați, ci mai degrabă mardeiașii vicleni, inculți și obtuzi care știu să se oritenteze de minune prin labirinturile și bolgiile sulfuroase ale politicii cele mai grosiere.
Suntem încă foarte departe de dezbaterile și confruntările ideologice. Și Băsecu știe foarte bine că, dacă vrea să mai recupereze ceva din pierduta comoară electorală, va trebui să apese pe cele mai butucănoase pedale populiste.
Ori se știe de tare multă vreme cât de eficient este să vorbești „pe înțelesul poporului”, adică să apelezi la idei simple, cel mult o propoziție, în care să te adresezi mai degrabă unei lumi instinctuale, decât uneia raționale.
Dacă se va doveedi eficientă în plan politic invocarea unui pericol unguresc, Traian Băsescu nu va șovăi nicio clipă să agite această marotă.
El știe ca nimeni altul că puterea se acumulează vot cu vot și pentru a avea succes, trebuie să lucrezi pe cât mai multe paliere, îndeosebi pe cele cu o instrucție precară, mult mai ușor de manipulat.
Trebuie să recunoaștem că președintele Băsescu este unul dintre cei mai fini psihologi și cunoaște ca nimeni altul, profiul psihic al românului.
Este conștient că acum inflamarea unei cruciade justițiare este superfluă, din moment ce el însuși are probleme serioase în această zonă.
După uriașa gafă cu tăierea pensiilor și salariilor, Băsescu trebuie să aibă foarte mare grijă ce suprafețe de atac vizează. Și atunci sare la gâtul guvernului, încercând să demonstreze că iată, nici „ăia” dar nici „ăștia”, nu sunt buni de nimic.
Politicianul Traian Băsescu disprețuiește la modul organic absolut orice idee sau demers care nu emană direct dinspre augusta sa persoană.
În actualul context, este un pur exercițiu de istorie contrafactuală să ne imaginăm cam cum ar fi acționat șeful statului dacă nu ar fi fost împiedicat, sau măcar temperat, de mecanismele democratice europene.
Probabil că am fi avut un regim de tip „Vladimir Putin” și – cine știe – poate chiar mai dur, pentru că spre deosebire de liderul rus, Băsescu este un tip vulcanic, capabil de stridente violențe de limbaj și nu numai.
Desele sale vizite de lucru pe la chiolhanurile naționale, cele care i-au secătuit într-atât bugetul încât a ajuns să se plângă – fariseic – că nu poate să se deplaseze la New York la conferința ONU, pentru că Palatul Cotroceni nu mai are fonduri, nu au alt scop decât acela de a reaprinde un foc, similar cu cel din toamna lui 2004.
Nu știm dacă acest demers va fi încununat de succes pentru că nimeni pe lumea asta nu este mai imprevizibil decât alegătorul român!
Felician POP
