Consiliați și îndrumați de o firmă de recrutare, doi beneficiari ai Adăpostului de noapte și-au găsit de lucru în străinătate iar alți trei sunt în curs de evaluare și finalizare a documentelor necesare, transmite Direcția de Asistență Socială (DAS) Satu Mare.
Iată așadar încă un exemplu al faptului că se poate să îți depășești condiția atâta timp cât își dorești acest lucru. Nu este ușor, mai ales când ai ajuns pe treapta cea mai de jos însă, cu multă dorință și puțin ajutor, o mână întinsă, oricine se poate redresa, important este să dorească acest lucru.
„O activitate importantă în cadrul Centrului Social de Urgență pentru Adulți – Adăpostul de noapte – este cea de consiliere profesională și sprijin pentru găsirea unui loc de muncă. În acest sens, colaborarea cu diferite entități sau persoane fizice este esențială. O astfel de colaborare eficientă este cea cu Firma de recrutare Supply Chain Solutions – Filiala Satu Mare, cu ajutorul căreia doi beneficiari lucrează deja în străinătate, iar alți trei sunt în curs de evaluare și finalizare a documentelor necesare.
Mulțumim atât firmei pentru profesionalism și seriozitate cât și persoanelor care ne-au sprijinit pentru suportarea costurilor obținerii unor documente”, transmit reprezentanții Direcției de Asistență Socială – DAS Satu Mare.