Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat la Timișoara că, începând cu anul școlar viitor, evaluările naționale pentru clasele primare și gimnaziale vor include competențe extinse, menite să pregătească elevii pentru testările internaționale PISA din clasa a IX-a.
Accent pe aplicabilitatea în viața reală
Potrivit ministrului, testele nu se vor limita la verificarea cunoștințelor din domenii precum matematica, limba și literatura română sau științele, ci vor include și itemi care evaluează modul în care elevii folosesc aceste competențe în contexte cotidiene.
„Pe lângă conținuturile clasice, vom introduce probleme care cer aplicarea cunoștințelor în situații reale. De exemplu, o problemă de matematică cu aplicații în geografie”, a explicat Daniel David.
Obiectiv: pregătirea pentru testarea PISA
Schimbările urmăresc alinierea sistemului de evaluare național la cerințele testării PISA, care evaluează capacitatea elevilor de a utiliza cunoștințele dobândite în mod practic și funcțional. Ministrul a subliniat că această abordare va contribui la formarea unor competențe mai largi și mai relevante pentru viața de zi cu zi.


