Marți 25 iulie 2023, a avut loc Festivalul de toacă ,,Toată suflarea să laude pe Domnul!”, ajuns în acest an la ediția a XVII-a.
Organizat de Parohia Ortodoxă Română ,,Adormirea Maicii Domnului” Tășnad, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și de Consiliul Local al orașului Tășnad, festivalul a adunat copii și tineri din zona Tășnadului, care au îmbrăcat costumele populare specific zonei, pentru a aduce slavă lui Dumnezeu prin cântec de toacă.
Festivalul de bătut toaca a avut loc în Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Tășnad, sub coordonarea preotului paroh Anin Coste.
Juriul a fost alcătuit din doamna Maria Carmen Sas, reprezentanta Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, prof. Adriana Hărdălău – Școala Gimnazială Tășnad, prof. Nicoleta Foldeș – coordonator al Ansamblurilor folclorice tășnădene, care au deliberat ținând seama de claritatea ritmică a isonului, ținuta concurenților și de interpretarea unei pricesne sau a unei poezii religioase.
În timpul deliberării juriului, Dacian Boldor Șesan, student în anul III la Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj, secția percuție, și-a etalat măiestria prin cântecul de toacă devenit o adevărată artă. De asemenea, cântecul toacei, acest mijloc de înălțare a omului la Dumnezeu, a fost interpretat cu emoție și dăruire de Constantin Bold, un ,,tânăr” (așa cum s-a autocaracterizat) de 84 de ani.
După acordarea premiilor fiecare concurent a fost răsplătit cu o diplomă, carte de rugăciune și alte daruri.
Trofeul festivalului – Sas Patricia
Preșcolari: Locul I – Coste Teofana
Locul II – Marcu Luca
Locul III – Marcaș Mina
Ciclu Primar: Locul I – Cotuțiu Marta
Locul II – Marcu Emanuel
Locul III – Marcaș Domnica
Gimnaziu: Locul I – Peter Iris
Locul II – Rădac Ioan
Locul III – Ostate Andreea
Liceu: Locul I – Hărdălău Olimpia
Locul II – Pușcaș Mihai
Locul III – Ilieș Andrei