miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăDivertismentFestivalul Vinului Satmarean. Beltiug și Halmeu au câștigat concursul

Festivalul Vinului Satmarean. Beltiug și Halmeu au câștigat concursul

În cadrul Festivalului Vinului, care se desfășoară în această perioadă pe platoul din Centrul Nou, azi a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune vinuri din județ prezentate la Concursul de Vinuri Nobile Satu Mare 2017. O podgorie din Halmeu a câștigat Marele Aur la vin alb, în timp ce o podgorie din Beltiug a câștigat Marele Aur la vin roșu.

Deschiderea oficială a avut loc la ora 14.00, și tot atunci au fost premiate și cele mai bune vinuri din județ. Apoi a urmat un program artistic, în fața specatorilor evoluând Ansamblul Folcloric „Doruri Sătmărene” dar și cunoscutul interpret de muzică populară Petrică Mureșan.

Pe platoul din Piața 25 Octombrie sunt amenajate nouă standuri la care producătorii de vinuri își prezintă produsele, dar și standuri cu produse tradiționale și mâncăruri pe măsură. Președintele juriului, prof. dr. Aurel Pop, s-a arătat impresionat de calitatea vinurilor produse la Satu Mare.

”Chiar dacă ca și număr de probe este aproximativ la fel ca și anii precedenți, din punct de vedere calitativ, în acest an, saltul este fantastic. Și asta când venim după un an viticol nu extraordinar de bun. De aici se vede experiența viticultorului”, a precizat președintele juriului.

La ediția din acest an au fost prezentate 111 probe de vin, adică 55 de probe de vin alb, 51 de probe de vin roșu, la care s-au mai adăugat 5 probe de vin roze.

Punctul culminant al zilei îl reprezintă concertul trupei Proconsul ce va avea loc în această seară de la ora 21.00.

Programul integral

Pentru a oferi vizitatorilor un program diversificat, în acest an, organizatorii au selectat mai multe stiluri muzicale: folclor și muzică tradițională, dar și folk sau blues, swing, similar altor festivaluri de vinuri.

Sâmbătă:

15.00: Ansamblul folcloric județean ”Doruri Sătmărene”

16.00: Petrică Mureșan

18.00: Canarro – ”manouche swing”, ”django swing”

19.00:Black River Blues Band

21.00: Proconsul

Duminică:

15.00: Elevii Școlii de Arte

18.00: Suba Attila &Soulfool Band (new orleans blues & swing)

19.00:Ducu Bertzi

20.00: Pély Barna one-man show

21.30: White Mahala

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente