sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăLocaleStiri Satu MareFestivalului Meșteșugurilor și Tradițiilor în localitatea Craidorolț

Festivalului Meșteșugurilor și Tradițiilor în localitatea Craidorolț

Duminică 3 iunie de la ora 13:00, în organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria Comunei Craidorolț, se va desfășura cea de-a treia ediție a Festivalului Meșteșugurilor și Tradițiilor la Muzeul Etnografic din localitatea Craidorolț.

Neîndoielnic, Muzeul Etnografic al lui Sorin Avram din Craidorolț este unul dintre cele mai bogate și mai spectaculoase din întreg județul nostru.
Cu răbdare, sacrificiu și iubire, omul acesta, un împătimit al frumosului și autenticului, a adunat de-a lungul vieții sale, acele obiecte care trasează conturul viguros, al unui profil identitar inconfundabil.
Din Oaș în Codru, din Maramureș și până pe Someș, există în acest muzeu splendori etnografice cu care ar putea sa se mândrească orice muzeu din România.
Un muzeu adevărat, plin de obiecte autentice, adevărate comori izvorâte din sufletul neamului românesc, mărturii peremptorii ale unei civilizații rurale armonioase si echilibrate, dovezi de netăgăduit ale dragostei pentru frumos ale unui popor puternic și demn, a transformat-o în credința de căpătâi.
Programul artistic va fi oferit de Dănțăușii din Soconzel și Cuța împreună Malvina Madar Iederan, Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene”, Palatul Copiilor Satu Mare, și Ansamblul Folcloric „Cetatea Codrului” Ardud.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare