Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și New Strategy Center (NSC) au semnat un protocol de colaborare pentru organizarea Forumului „Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment”, eveniment ce va avea loc la București, în Centrul Expozițional Romexpo.**
Forumul este programat pentru perioada 22–23 octombrie 2026 și va reuni reprezentanți instituționali, experți, companii din România și Ucraina, precum și investitori internaționali. Obiectivul principal este conturarea unui plan concret de acțiune pentru reconstrucția Ucrainei și consolidarea rolului României în acest proces strategic.
Potrivit organizatorilor, evenimentul va aborda șase teme majore esențiale pentru reconstrucția și dezvoltarea regională:
- conectivitate, infrastructură și logistică
- securitate și apărare
- energie și dezvoltare durabilă
- agricultură și industrie alimentară
- cooperare transfrontalieră
- dezvoltarea capitalului uman
Forumul își propune să devină o platformă de dialog și colaborare între mediul public și cel privat, în contextul eforturilor internaționale de sprijinire a Ucrainei.


