Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care modifică Codul civil, oferind foștilor soți dreptul de a păstra numele purtat în timpul căsătoriei fără a mai avea nevoie de acordul celuilalt.
Noua reglementare prevede că, la pronunțarea divorțului, fiecare dintre foștii parteneri poate alege să păstreze numele dobândit în căsătorie sau să revină la numele anterior, iar instanța consemnează această opțiune în hotărârea de divorț. Dacă niciunul nu își exprimă preferința, numele purtat în timpul căsătoriei rămâne valabil pentru amândoi.
Inițiatorii proiectului arată că legislația actuală obligă un fost soț să justifice un „interes legitim” pentru a păstra numele, în cazul în care celălalt se opune. Noua lege elimină această condiție, argumentând că numele este parte a identității personale, iar păstrarea lui ține de drepturile fundamentale și de autonomia fiecărui individ.
Proiectul a fost adoptat anterior și de Senat, iar Camera Deputaților a avut rol decizional.


