vineri, aprilie 19, 2024
AcasăInterviuriFoto. Accident mortal la trecerea cu calea ferată din Balta Blondă

Foto. Accident mortal la trecerea cu calea ferată din Balta Blondă

În aceasta noapte, la ora 03:38, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență”Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru descarcerarea unei persoane, implicată într-un accident feroviar, între un autoturism și un tren, în cartierul Balta Blondă.

La fața locului s-au deplasat 15 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD (una de terapie intensiva mobilă, iar cea de-a doua cu echipaj de prim-ajutor).


Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit în autoturism o persoană (șoferul) , de sex masculin, în vârstă de 19 ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.


Două victime (una de sex feminin, în vârstă de 18 ani respectiv una de sex masculin, în vârstă 20 de ani) s-au autoevacuat și au fost transportate cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente