luni, aprilie 29, 2024
AcasăReligieFoto. Biserica din Medieșu Aurit a fost târnosită de doi ierarhi

Foto. Biserica din Medieșu Aurit a fost târnosită de doi ierarhi

Duminică, 15 mai 2022, comunitatea credincioșilor din localitatea Medieșu Aurit, Protopopiatul Satu Mare, a avut bucuria de a avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul român ortodox din Ungaria și pe Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, care au târnosit biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în fruntea unui numeros sobor de preoți și diaconi.

Slujba de târnosire a respectat întocmai tipicul târnosirilor din Biserica de Răsărit: slujba a fost săvârșită în faţa bisericii, a fost înconjurată și miruită biserica cu Sfântul şi Marele Mir în exterior împreună cu rugăciunile corespunzătoare; a fost sfinţită Sfânta Masă, în piciorul căreia a fost așezat Documentul de sfinţire şi Sfinte Moaşte de Sfinţi Mucenici; apoi a fost spălată cu aghiasmă şi apă de trandafiri, au fost puse în cele patru colţuri icoanele celor patru Sfinţi Evanghelişti: Matei, Ioan, Luca şi Marcu; a fost înveşmântată Sfânta Masă şi s-au așezat obiectele liturgice necesare: Sfânta Cruce din spatele ei, Sfântul Chivot, Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, două cruci de binecuvântare şi candela.

Pe tot parcursul ritualului, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a explicat credincioșilor semnificația și simbolismul acestor momente din cadrul târnosirii. În continuare, cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, în prezența unui număr impresionant de credincioși.

Între credincioşii prezenți la acest eveniment deosebit au fost de față mai multe oficialități locale și centrale. Amintim aici pe domnul Radu Roca, prefectul județului Satu Mare, domnul deputat Adrian Cozma și domnul Torok Marian George, primarul localității Medieșu Aurit.

La momentul Chinonicului, Denisa Bota, elevă la Liceul Teoretic German din Municipiul Satu Mare a interpretat o cântare bisericească. De asemenea, membrii corului parohiei dirijat de doamna prof. Luciana Vezentan, a interpretat câteva cântări specifice perioadei Penticostarului.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei care a explicat pericopa evanghelică ce a fost citită în cadrul Sfintei Liturghii, făcând referire la vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda.

La final, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a mulțumit, în numele Preasfințitului Părinte Iustin, Preasfințitului Părinte Siluan, pentru faptul că a dat curs invitației părintelui paroh și a unor buni credincioși, de a fi prezent la acest eveniment din localitatea Medieșul Aurit, după 20 de ani de la sfințirea biserici.

Pentru slujirea și jertfelnicia deosebită a părintelui Vasile Chesei, a implicării în lucrarea administrativă, socială și filantropică a comunității,, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a conferit părintelui paroh Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”.

De asemenea, au fost conferite Diplome Omagiale ale Anului 2022 mai multor persoane care s-au implicat în mod deosebit la această lucrare: domnului primar Marian Torok, Consiliului parohial, prin domnul prim-epitrop Câmpian Ioan, Comitetului de femei al parohiei, Corului parohiei precum și altor binefăcători.

În încheiere, părintele Vasile a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezența în mijlocul credincioșilor și, în semn de recunoștință și prețuire, din partea tuturor credincioșilor, a dăruit fiecăruia câte o icoană reprezentând pe Sf. Cuvios Siluan Athonitul și pe Sf. Ap. Timotei.

Sursa foto & text: Pagina de Facebook a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente