joi, aprilie 25, 2024
AcasăEducatie&CulturaFOTO. Ceremonia de premiere a concursului național ”Prietenii Pompierilor”

FOTO. Ceremonia de premiere a concursului național ”Prietenii Pompierilor”

În perioada 27-30.05.2022, în municipiul Satu Mare, la Baza Sportivă Dinamo, s-a desfășurat etapa națională a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi “Prietenii Pompierilor”. La acestă competiție au participat 18 echipaje (180 de elevi, 11 echipe de băieți/mixte și 7 de fete), din județele: Arad, Bacău, Botoșani, Buzău, Harghita, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș și Vâlcea.

Concurenții s-au intrecut la Satu Mare, la probele „Pista cu obstacole” si „Stafeta de 400 de metri cu obstacole”. În cursul zilei de luni, 30 mai 2022, pe baza sportivă ”Dinamo” din municipiul Satu Mare a avut loc festivitatea de premiere.

Fete:

locul I – Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi ( județul Vâlcea)

locul II – Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare

locul III – Școala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov (județul Neamț)

Băieți/mixt:

locul I – Școala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov (județul Neamț)

locul II – Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” Satu Mare

locul III – Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi ( județul Vâlcea)

Echipajele clasate pe primul loc vor participa la Olimpiada Internațională, care se va desfășura în Slovenia-Celje. Concursurile internaţionale ale tinerilor pompieri sunt organizate de catre Asociaţia Internaţională a Serviciilor de Incendiu şi Salvare (CTIF), unde participă echipajele de băieţi/mixte şi de fete câştigătoare ale etapei naţionale.

”Dorim să felicităm castigatorii, dar si toti concurentii, care zilele acestea ne-au suprins prin devotament, implicare, daruire, spirit de echipa si fairplay, dar si profesorii coordonatori care i-au sprijinit, motivat și încurajat!!! Multumim tuturor instituțiilor și persoanelor implicate în organizare, multumim sponsorilor, acest eveniment fiind remarcabil și de succes datorită dumneavoastră, tuturor! Le dorim mult succes echipajelor care vor reprezenta România la Olimpiada Internațională!”, transmite ISU Satu Mare.

Organizatorii concursului au fost Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și MAI-IGSU prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare.

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente