Pentru copiii din Pomi ziua de 1 Iunie a fost cu totul specială deoarece au sărbătorit-o prin multe activități distractive și nenumărate surprize.
Cei peste 150 de copii au avut parte de concursuri interactive, spectacol de muzică live cu Mr. Nicu, acrobații spectaculoase, trambuline gonflabile, tbogane gonflabile și au putut urca în mașina Poliției datorită echipajului Poliției Comunei Pomi prezent la sărbătoare.
Cea mai mare surpriză a zilei a fost o pizza de 10 metri dar și tortul aniversar.
“Mulțumesc din toată inima, și nu știu cum voi putea mulțumi, tuturor care mi-au fost alături la această minunată zi pentru copii. Celor care mi-ați fost în ajutorul financiar, celor care mi-ați fost în ajutorul organizării, tinerii parohiei noastre, Consiliului Parohial, Comitetul Parohial de femei, doamnei Preotese, doamnei Terezia ( Brutăria Pomi). Sunteți mâini de îngeri care a adus atâta fericire copiilor. În jurul a 150 de copii am adus un zâmbet în inima lor în ziua lor aniversară.
Slavă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale” este mesajul transmis de părintele Gabriel Chereji din Pomi.