joi, aprilie 25, 2024
AcasăreportajeFOTOREPORTAJ. Sătmărenii și maramureșenii, uniți în credinţă și iubire față de neam

FOTOREPORTAJ. Sătmărenii și maramureșenii, uniți în credinţă și iubire față de neam

Zeci de căruțași și călăreți au traversat județul Satu Mare în perioada 21 – 23 august 2022, într-un eveniment patriotic de o amploare cum nu a mai existat pe meleagurile noastre. Sub egida ”Satele Unite ale Maramureșului și Sătmarului” mii de sătmăreni și maramureșeni s-au unit, marți, în dealul de la Huta Certeze, în credință și dragoste față de valorile tradiționale.

Cele două delagații au fost întâmpinate de Întâistătătorul locului, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, și de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul. După cuvântul de bun-venit, s-a sfințit pâinea de 200 de kilograme pregătită de brutăria din Pomi, momentul fiind precedat de deschiderea oficială. Ploaia care a venit nu a speriat participanții care au rămas în număr mare până la finele evenimentului.

Preasfinţitul Iustin Sigheteanul s-a adresat drumeților și participanților cu dragoste de tată care se bucură să își revadă copiii veniți de la drum lung. S-a adresat mulțimii și deputatul PNL, Adrian Cozma, ”sufletul evenimentului” după cum a fost numit de Preasfințiia Sa, cu un discurs care face trimitere la prețuirea familiei tradiționale și promovarea culturii și tradiției românești. În continuare a avut loc rugăciunea comună urmată de o scurtă conferință susținută de pr. Constantin Necula. A urmat apoi programul artistic, pe scenă fiind prezenți artiști de seamă din cele două județe: corul de copii al Parohiei Ireşti, din Vrancea, Bianca Angela Cionca, Maria Poptean, Gabriela Ardusătan, Marian Buzilă, Virginia Irimuş, Viorel Pop, Mihaela Iacob şi Flaviu Dan, Oana Bozga, Georgiana Marina, Paul Ananie, Maria Tripon, Petrică Mureşan, Maria şi Mihai Nemeş, Nicuşor Mureşan.

Evenimentul, încărcat de o emoție aparte, va rămâne întipărit în mintea românilor drept unul dintre cele mai frumoase evenimente menite să promoveze patriotismul, creștinismul și prețuirea valorilor tradiționale românești.

Mic sumar despre ”Satele Unite ale Maramureșului și Sătmarului”

Vă reamintim că delegația din judeţul Satu Mare a pornit duminică, 21 august 2022, de la Mănăstirea Scărişoara Nouă pe traseul: Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Carei – Moftin – Craidorolţ şi a înnoptat la Mănăstirea Ţeghea. Luni, 22 august 2022, s-a pornit de la Mănăstirea Ţeghea spre Terebeşti – Mădăras – Catedrala Satu Mare – Botiz – Livada – Mănăstirea Portăriţa, unde s-a înnoptat. Marţi, 23 august 2022, delegaţia a pornit de la Mănăstirea Portăriţa – Bixad – Certeze şi a ajuns în jurul orei 116:00 în dealul de la Huta Certeze.

Delegaţiile au trecut prin cele 8 protopopiate ale Episcopiei, pentru a sublinia unitatea de credinţă, de neam şi dragoste faţă de toate valorile ancestrale ale acestui popor, în general, şi ale acestei părţi de ţară, în special. „Satele Unite ale Maramureşului şi Sătmarului” se doreşte a fi un eveniment care să intre în tradiţie.

Proiectul Eparhial „Satele Unite ale Maramureşului şi Sătmarului”, a fost lansat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, cu sprijinul celor 8 protopopiate din Eparhie, a deputatului PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, membru în Adunarea Eparhialăm a administraţiei judeţene din Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Certeze, în parteneriat cu Asociaţia Moţilor „Avram Iancu”, Asociaţia „Codrenii”, Asociaţia „Ţara Oaşului”, Asociaţia „Uniţi pentru Satu Mare”, Asociaţia „Perla Neagră”, Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Baia Mare, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Maramureşene şi asociaţiile ATOP de pe lângă cele 8 protopopiate.

Mesajul organizatorilor

”Ne-am adunat pentru a da un mesaj care să exprime atașamentul nostru față de valorile care ne definesc de veacuri. Familia, comunitatea, biserica și școala românească au fost și rămân pilonii pe care putem construi pe mai departe această țară. Acești piloni au stat la temelia formării și evoluției noastre ca popor și civilizație și astăzi suntem datori istoriei să ducem mai departe valorile noastre naționale. Când îți cunoști valorile iei decizii ascultând și sufletul și astfel poți răspunde mai bine nevoilor tale și ale aproapelui tău.

Aceste principii morale și etice ne fac mai mai buni, de aceea putem să fim cinstiți, să iubim libertatea să avem respect față de viață și un comportament demn în viața de zi cu zi. Gestul nostru sigur că este unul simbolic, dar am văzut în aceste trei zile frumoase o energie și o dorință pentru spune cu glas tare că suntem creștini și buni frați români.

Aceste locuri trebuie să le păstrăm așa cum sunt și să insuflăm și să transmitem generațiilor care noastre și celor care vin aceste valori care ne-au ținut împreună și care ne sunt dragi. Credința noastră este că drumul nostru e drumul tuturor celor care simt și gândesc românește, care au în suflet și în inimă patriotismul luminat și dragostea de neam.

Vom continua acest periplu în forme diverse, ne vom reîntâlni aici și vom continua să apărăm aceste repere ale civilizației noastre”, a transmis deputatul PNL, Adrian Cozma.

„Tinerii din Satu Mare și Maramureș s-au reunit pe dealul de la Huta Certeze într-un proiect comun al celor două județe – „Satele Unite ale Maramureşului şi Sătmarului”. Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureșului și Sătmarului și alaiul de căruțe și călăreți din județul Maramureș au fost întâmpinați la hotarul dintre cele două județe de către președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba și vicepreședinții Lenuța Cornea și Oliviu Buzgău, împreună cu subprefecții Altfatter Tamás, Romeo Pop, precum și cu secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Florin Cârciu. Chiar dacă vremea nu a fost cea mai prietenoasă, s-au putut remarca frumoasele costume tradiționale locale sătmărene și maramureșene, dar și ale unor comunități etnice, îmbrăcate de cei prezenți la eveniment, cu toții manifestându-și spiritualitatea și dragostea pentru tradiții.

Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare: “Suntem datori să le oferim tinerilor îndrumare și sprijin, pentru că ei sunt cei care pot aduce schimbarea, ei sunt motorul dezvoltării. Tot ei sunt cei care pot să ducă mai departe valorile morale și să mențină vii tradițiile specifice comunităților din care provin”.

Consiliul Județean Satu Mare va continua să sprijine toate proiectele și inițiativele care au drept scop dezvoltarea regiunii și păstrarea identităților culturale și spirituale”, transmite conducerea Consiliului Județean Satu Mare.

Fotografii realizate de Valentin Mada

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente