vineri, martie 29, 2024
AcasăLocaleNationaleGabriel Leș critică starea drumurilor din județ

Gabriel Leș critică starea drumurilor din județ

Senatorul sătmărean Gabriel Leș face apel la cei care vor prelua conducerea județului Satu Mare ca drumurile județene să fie tratate drept o prioritate, întrucât, spune fostul ministru, în Sătmarul anului 2020 nu există căi de acces facile în localități. Gabriel Leș a făcut o vizită în Racșa, acolo unde, spune senatorul, oamenii și-au arătat nemulțumirea atât față de drumurile din localitate, cât și de alte aspecte.

,,Drumurile județene din Satu Mare sunt, din păcate, multe încă sub orice critică. Într-o eră în care suntem conectați toți la tehnologie, în realitatea imediată nu avem căi de acces facile între localități, așa cum ne-am dori toți în 2020.

Am susținut azi o sesiune de audiențe la Racșa, acolo unde cetățenii au reclamat starea drumului județean care face legătura între comună și drumul național. Mai exact, răcșenii sunt nemulțumiți de lățimea drumului, care face imposibilă circulația pe două sensuri și îngreunează accesul traficului greu, pentru aprovizionare, servicii și diverse lucrări. Sper ca viitorul Consiliu Județean din Satu Mare, care va rezulta în urma alegerilor locale din acest an, să cuprindă această problemă pe lista de priorități.

O altă problemă care mi-a fost expusă la Racșa este cea a gazului. Primarul Toma Betea a întocmit un proiect pentru introducerea gazului în comună, însă este nevoie de susținere guvernamentală pentru această investiție vitală, așa cum este necesar în toate comunele din Țara Oașului.

Racșa este una dintre cele mai înfloritoare comune din județul nostru, care a crescut frumos în timpul mandatelor de primar ale colegului meu Toma Betea, dar și prin prisma hărniciei răcșenilor.”

- Advertisment -spot_img

Cele mai populare

Comentarii recente